|
primit de la președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
Deputat Constantin Codreanu: ”Românii din diaspora, din Republica Moldova și din comunitățile istorice vor primi mai mulți bani în 2018. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni trebuie să-și debirocratizeze și simplifice maxim procedurile de acordare a sprijinului financiar”
Vineri, 15 decembrie 2017, Comisiile reunite pentru buget și finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului României au avizat pozitiv amendamentul deputatului PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, de suplimentare cu 3 milioane de lei a bugetului Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP).
Astfel, fondurile prevăzute expres pentru susținerea activității organizațiilor reprezentative ale românilor de pretutindeni au crescut și se ridică la 15,2 milioane de lei, față de 12,2 milioane lei, cât s-a prevăzut inițial. Prin comparație, în 2018, MRP a dispus de doar 8 milioane de lei la acest capitol, aceștia nefiind valorificați integral.
Inițial, amendamentul deputatului Constantin Codreanu s-a referit la o suplimentare cu 30 de milioane de lei, fiind motivat prin faptul că organizațiile reprezentative ale românilor din diaspora și din comunitățile istorice beneficiază de un sprijin de zeci de ori mai mic decât organizațiile minorităților naționale din interiorul țării.
Comisiile reunite pentru buget și finanțe ale celor două Camere ale Parlamentului României au decis, cu titlu de excepție, ca MRP să poată transforma nelimitat creditele de angajament în credite bugetare, contractarea creditelor de angajament putând fi aprobată ulterior, cu ocazia rectificărilor aduse bugetului de stat.
Votul parlamentarilor din comisiile reunite pentru aceste modificări la bugetul MRP s-au distribuit astfel: PSD, ALDE, PNL, PMP, UDMR, Uniunea Culturală a Rutenilor din România – PRO, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România – CONTRA, USR – ABȚINERE.
”Mă bucur pentru această mică victorie. Chiar dacă sunt membru al Opoziției, am fost, ieri și astăzi, un avocat consecvent al cauzei Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, o instituție vitală pentru noi, românii din diaspora, din Republica Moldova și din comunitățile istorice. Mă bucur că ceea ce făceam în anii anteriori ca membru al societății civile, reușesc sa fac acum din postura de om politic.
Le mulțumesc frumos liderilor mediului asociativ românesc din cele 2 state românești, din Diaspora și din comunitățile istorice care au trimis petiții și memorii la Parlament, cerând majorarea bugetului MRP! Le mulțumesc în egală măsură colegilor din Parlament și din Guvern pentru identificarea acestei soluții de etapă!
În continuare, pentru a valorifica în beneficiul românilor de peste hotare fondurile alocate și posibilitățile unice oferite de Legea bugetului de stat, este necesar ca Ministerul pentru Românii de Pretutindeni va trebui să regândească fundamental concepția și procedurile de acordare a sprijinului financiar pentru organizațiile reprezentative ale românilor din afara granițelor țării. MRP trebuie să treacă de la măsuri pasive, proprii casieriei, la politici și măsuri active, bazate pe parteneriate cu cetățenii și etnicii români extrafrontalieri.
Numai așa vom putea da expresie concretă și eficientă prevederilor articolului 7 al Constituției României care spune că statul național român sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Debirocratizarea, transparența, simplificarea și eficiența trebuie să fie cuvintele de ordine ale MRP în 2018”, a declarat președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.
|