Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit astăzi de la domnul deputat Gabriel Marilen Pirtea (Grup PNL)
PNL a depus moțiunea „Educați România, nu o pesedizați!”. Marilen Pirtea, președintele Comisiei pentru Educație a PNL: Din cele 111 promisiuni aferente programului de guvernare, doar 11 au fost îndeplinite, parțial / Aducem soluții, nu doar critici


„În contextul în care 90% dintre promisiunile făcute la preluarea guvernării nu au fost respectate, considerăm că suntem îndreptățiți să ne întrebăm dacă PSD nu poate sau nu vrea să-și ducă la îndeplinire angajamentele luate în fața românilor?! Răspunsul este clar pentru toată lumea: PSD a mințit grosolan - aceste măsuri vor fi trecute la capitolul ‹‹discutate și uitate››”, arată reprezentanții Partidului Național Liberal în moțiunea împotriva ministrului Educației depusă de Partidul Național Liberal, astăzi, 28 februarie, în Camera Deputaților.

”Moțiunea nu este despre lupta politică, despre câtă susținere și putere are un partid în Parlament, nici despre aparițiile în media ale partidelor politice”, susține președintele Comisiei pentru Educație a PNL, prof. univ. dr. Marilen Pirtea. Liberalul subliniază faptul că moțiunea exprimă un punct de vedere tehnic și nepărtinitor, util pe termen scurt, mediu și lung, pentru îndreptarea erorilor din sistem, un exercițiu de responsabilitate în raport cu starea educației din România. „Nu ne împotrivim guvernării haotice doar aducând critici sau cerând capul cuiva, ci în primul rând propunând soluții la cele mai apăsătoare dintre problemele sistemului”, spune prof. dr. Marilen Pirtea.
„De ce o moțiune pe educație când pe agenda zilei a coaliției de guvernare apare distrugerea justiției și a economiei? Pentru că educația este și despre prezent, despre ce trebuie să facem azi pentru a genera un viitor mai bun. Un popor educat inovează, inovarea aduce progres, iar progresul generează prosperitate și o viață mai bună pentru noi toți, un viitor care să ne țină tinerii în țară, un viitor cu o Românie ca afară. Pentru asta, nu este suficient să băgăm corupții în închisoare și să scriem legi bune. Pentru ca aceste măsuri să aibă succes pe termen lung, ele trebuie să fie dublate de o educație sănătoasă. Moțiunea este un semnal că nu ne îndreptăm într-o direcție bună”, subliniază președintele Comisiei pentru Educație a PNL, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
„Există cel puțin două fapte care îi îngrijorează pe toți angajații din educație și nu numai: întârzierile la plata salariilor și lipsa banilor, care poate duce la demisii, comasări și închideri de școli. Există mari suspiciuni că banii pentru plata salariilor se vor termina după primele nouă luni din an. Adică, din toamnă, plata salariilor va fi pusă în pericol. Am primit tot mai multe semnale de la cadrele didactice că, din acest motiv, în inspectorate se caută soluții disperate de a reduce costurile în fiecare școală prin comasări de clase, restructurări de posturi, generalizarea învățământului simultan sau chiar desființarea de școli”, se arată în cadrul moțiunii.
Liberalii consideră că soluția nu este reducerea cheltuielilor, ci creșterea finanțării pentru școli și investiția în educație de calitate: „Trebuie să angajăm mai mulți profesori, nu să comasăm clase în care să se ajungă și la 40 de elevi. Trebuie să desființăm învățământul simultan, nu să-l generalizăm. Trebuie să angajăm și să plătim mai bine paznicii și personalul auxiliar nedidactic, pentru creșterea siguranței în școli, nu să desființăm posturile acestora.”
În cadrul moțiunii, Partidul Național Liberal acuză PSD de întoarcerea la vechile practici ale regimului comunist. Liberalii spun că aceste metehne se simt mai ales la vârful ierarhic al sistemului de învățământ, acolo unde oameni de o crasă incompetență, fără viziune, experiență sau performanțe profesionale de notorietate, își impun neștiința și neputința - dirijați de grupurile de interese din jurul lor - și distrug educația. „Acești politruci tipici, promovați de PSD la nivelul conducerii Ministerului, ignoranți față de politicile ce sunt atât de necesare sistemului de educație, ne îndepărtează cu fiecare zi de relevanța, echitatea, eficiența și performanța sistemului”, se subliniază în moțiunea depusă astăzi.
Președintele Comisiei pentru Educație a PNL, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, spune că Partidul Național Liberal nu aduce doar critici, ci face și numeroase recomandări, soluții pentru „eliminarea tendințelor de subjugare a educației în formă continuată”:
„1. Legislație coerentă și predictibilă. Să stopăm practica Ordonanțelor de Urgență care schimbă într-o singură noapte sistemul din temelii;
2. Masteratul didactic. Trebuie revizuit sistemul de formare inițială, dar și a celui de formare continuă a cadrelor didactice, prin creșterea ponderii practicii pedagogice și prin înființarea programelor de Masterat Didactic;
3. Implicarea specialiștilor ce doresc să sprijine educația. Școala nu mai trebuie să fie ruptă de nevoile elevilor, ale părinților sau ale pieței muncii;
4. Consolidarea învățământului profesional - și anume, licee tehnologice dotate și adaptate cerințelor în parteneriat cu oamenii de afaceri;
5. Reducerea abandonului - nu putem lăsa pradă abandonului școlar și, în consecință, sărăciei, peste 60% dintr-o generație;
6. Recunoașterea competențelor și a experienței printr-un sistem de bonificație menit să încurajeze inițiativa la nivelul de bază;
7. Descentralizarea reală a managementului școlar. Să spunem STOP politizării învățământului;
8. Creșterea finanțării pentru educație și cercetare. O primă țintă ar putea fi – Școli sigure și curate!;
9. Corectarea legislației în ceea ce privește Bacalaureatul pentru a-l aduce în legalitate pe cel din acest an și a clarifica situația pe viitor;
10. Garantarea învățământului în limba română pentru copii românilor alungați din afara granițelor.”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:43