Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Tamara Ciofu (Grup PSD)
Tamara Ciofu: „PSD și-a respectat promisiunea din programul de guvernare și a introdus serviciile medicale la distanță, prin telemedicină, în special pentru pacienții din mediul rural”

Parlamentarul social-democrat botoșănean Tamara Ciofu a anunțat joi, 8 martie, că s-a aprobat la nivel de guvern și urmează să ajungă în Parlament actul normativ prin care se introduce în România telemedicina în mediul rural și în sistemul de apărare.

„În urma implementării acestui serviciu la nivel național până la sfârșitul anului, cabinetele medicilor de familie din mediul rural vor fi conectate în timp real și vor putea comunica cu medicii specialiști de la spitalele județene și instituțiile sanitare din toată țara. Astfel se rezolvă situațiile în care pacienții sunt izolați și nu pot avea acces direct la servicii medicale de specialitate. De asemenea, se oferă posibilitatea medicilor de a face schimb rapid de informații medicale, indiferent de distanțele geografice care îi separă. Pot fi transferate inclusiv imagini în vederea stabilirii unui diagnostic corect, mai ales în cazurile în care nu există medic specialist și este necesară opinia acestuia. Totodată, va fi posibilă și alarmarea automată a personalului medical din spitalele județene de urgență în cazul în care anumiți indicatori medicali ies din parametri pentru pacienții monitorizați pe plan local. În ceea ce privește județul Botoșani, pe care îl reprezint în Parlament, acest serviciu va reprezenta un suport real pentru comunitățile greu accesibile”, a declarat Tamara Ciofu.
Începând cu anul 2018, din rețeaua informatică şi informaţională din sănătate fac parte și sistemul informatic de telemedicină rurală și cel de telemedicină al apărării, proiecte de utilitate publică de interes naţional. Cele două sisteme vor fi conectate cu bazele de date informatice şi informaţionale din sănătate. Implementarea acestora de către Ministerul Sănătății, respectiv Ministerul Apărării Naționale se va desfășura etapizat, până la sfârșitul acestui an.
Telemedicina reprezintă un instrument modern de asigurare rapidă a unor servicii de calitate pacienților, mai ales în cazurile deosebite cum ar fi dezastrele, urgențele medicale, situațiile în care pacienții sunt izolați și nu pot avea acces direct la servicii medicale de specialitate. Medicina militară este prin excelență un mediu în care aceste situații deosebite se pot întâlni cel mai des, fie în teatrele de operațiuni militare, dar și pe timp de pace, unde toate spitalele militare sunt și spitale de urgență.
„Odată cu achiziția centralizată de autospeciale și ambulanțe pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și pentru serviciile de ambulanță județene, care va fi realizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la nivel național, se va face și dotarea salvărilor din unitățile de primiri urgențe ale spitalelor cu sisteme portabile de telemedicină. Acestea vor asigura transmiterea în timp real a principalelor date biometrice ale pacientului către unitățile de primiri urgențe și va face posibilă pregătirea secțiilor pentru primirea pacientului și transmiterea către echipajele de pe ambulanțe a indicațiilor medicale de urgență din partea medicilor specialiști din unitățile sanitare. Totodată, vor putea fi accesate rapid date precum dosarul electronic al pacientului și alte informații medicale, cum ar fi istoricul medical, grupa de sânge, atenționări medicale etc.”, a subliniat deputatul PSD.
Prin implementarea sistemului de telemedicină vor fi rezolvate situațiile pacienților nedeplasabili sau greu deplasabili, dar și a celor dependenți de oxigen. În acest caz, aparținătorii sunt scutiți de deplasări în alte localități și astfel economisesc timp și bani pentru transportul într-o unitate medicală superioară celei locale.
Pentru sistemul informatic de telemedicină al apărării va funcționa ca unitate de comandă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, unde vor fi preluate prin sistemul informatic toate cazurile pacienților militari români din teatrele de operațiuni pentru diagnosticarea rapidă și aplicarea cu celeritate a protocoalelor medicale. De asemenea, această unitate va fi conectată în permanență la rețelele de telemedicină ale partenerilor NATO.
În ceea ce privește studenții la medicină, precum și alte categorii de personal medical, aceștia vor avea posibilitatea de a-și perfecționa pregătirea profesională prin accesarea de module de e-learning, asistarea on line la intervenții chirurgicale, cu atât mai mult cu cât în multe spitale militare funcționează și clinici universitare.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:30