|
primită de la domnul deputat Florin Roman (Grupul parlamentar al PNL)
Cadoul PSD-ALDE de Paşti pentru români: furt din banii pensionarilor
şi alimente scumpe
În Săptămâna Mare, coaliţia PSD-ALDE dă o nouă lovitură românilor cu venituri mici şi pensionarilor: pentru prima dată în ultimii ani pensiile nu se mai dau înainte de sărbători. Asta deşi preţurile la alimentele de bază au explodat. Preţurile la ouă şi unt practic s-au dublat, iar la pâine, lapte, carne, etc. au crescut îngrijorător.
“Revoluţia fiscală” a PSD-ALDE a dus la cea mai mare inflaţie din ultimii 5 ani, la cea mai mare creştere a preţului carburanţilor din ultimii 5 ani, la rate bancare mai “scumpe” din cauza creşterii ROBOR, la facturi la gaze şi curent mai împovărătoare.
Este a doua lovitură aplicată pensionarilor, după ce acelaşi guvern a amânat indexarea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2018, aşa cum prevedea legea, până la 1 iunie. Asta înseamnă că, timp de 6 luni, guvernul PSDragnea a furat din buzunarul fiecărui pensionar între 3 şi 6 milioane de lei vechi, lunar. Bani care li s-ar fi cuvenit conform legii, nu pentru că ar fi vreo pomană.
Loviţi sunt şi cei din sectorul public, unde din nou se pune problema amânării acordării drepturilor salariale după Paşte, iar plafonarea sporurilor la 30 la sută înseamnă de fapt tăieri pentru multe categorii din sănătate.
Colac peste pupăză, se taie şi din banii românilor care au optat pentru Pilonul II de pensii private, 300 de milioane de euro fiind practic furaţi lunar din pensia celor activi, fără ca Guvernul să spună explicit unde merg aceşti bani!
În tot acest timp, la Ministerul Finanţelor e alertă maximă: nu au bani pentru ce au promis! Îndrăzniţi să mai credeţi în minciunile PSD-ALDE?!
|