Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Mihaela Huncă (Grupul parlamentar al PSD)
„Guvernul a aprobat programul cu BIRD pentru creşterea accesului la educaţie a copiilor din grupurile dezavantajate, în valoare de 200 de milioane de euro”

Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat miercuri, 11 aprilie, că în ultima şedinţă de Guvern, Executivul a adoptat hotărârea pentru aprobarea amendamentului convenit prin scrisoarea semnată la București în decembrie 2017 cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea activităţilor de remediere, tutoriat, consiliere, meditaţii, informare şi asigurarea de granturi destinate elevilor din comunităţile vulnerabile, cu risc crescut de abandon şcolar.

„În urma promovării acestui act normativ, în următoarea perioadă vor fi organizate o serie de programe la nivel local care au ca scop principal creşterea accesului la educaţie a copiilor din grupurile dezavantajate. Este important să facem cunoscut fiecare proiect în parte şi să ne asigurăm de sprijinul autorităţilor locale, astfel încât în câţiva ani să reducem cât mai mult diferenţele dintre elevii din mediul rural şi cei din mediul urban şi să integrăm cât mai mulţi copii din familiile cu probleme sociale în învăţământul de masă şi apoi pe piaţa muncii”, a declarat Mihaela Huncă.

În afară de susţinerea tranziţiei elevilor din învăţământul secundar superior către învăţământul terţiar, programul finanţat de BIRD pentru ţara noastră prevede şi acordarea de granturi şi asistenţă tehnică pentru universităţile de stat în vederea sprijinirii studenţilor cu risc de abandon, incluzând, printre altele, programe remediale, tutoriat, consiliere, servicii de orientare profesională, ateliere de lucru, campanii de conştientizare, programe de vară, centre de învăţare şi costuri operaţionale suplimentare.
„Dacă obiectivul PSD în prima parte a guvernării este acela de genera mai multe locuri de muncă, în următorii doi ani vom trece la nivelul următor, şi anume la mai multe locuri de muncă bine plătite. De aceea vom implementa toate măsurile necesare pentru a le oferi posibilitatea tinerilor, în special celor din zonele rurale, care provin din medii defavorizate, să beneficieze de condiţii decente de educaţie. Voi discuta cu colegii mei din Parlament, astfel încât să ne implicăm la nivel local, fiecare în comunitatea de unde provine, pentru a informa părinţii de importanţa participării la educaţie a copiilor şi de susţinerea financiară oferită prin aceste proiecte de suport în dezvoltarea parcursului educaţional”, a subliniat deputatul social-democrat botoşănean.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:37