Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Alina Teiş (Grup PSD)
Bilanțul de guvernare al grupului PSD, în lunile ianuarie-aprilie

Stimați colegi, astăzi vreau să vă vorbesc despre reușite. Despre reușitele tuturor celor care, în fiecare zi, își aduc contribuția pentru ca românilor să le fie mai bine. Știu că nu e neapărat un bine la nivelul cel mai înalt, însă sunt sigură că toți colegii mei s-au străduit și au dat tot ce-au avut mai bun.

Dragi colegi, PSD este un partid modern, orientat spre viitor, de vocaţie europeană şi ancorat în realităţile naţionale, deschis spre modernizare şi dezvoltare socială, promotor ferm al democraţiei şi al reformei în toate componentele societăţii româneşti. Și pune un accent deosebit pe reforma economică. Idealurile şi acţiunile PSD sunt legate de principiile şi valorile fundamentale ale social-democraţiei moderne, cum sunt: libertatea şi demnitatea umană, egalitatea şanselor, respectul faţă de muncă şi proprietate, binele public, justiţia socială şi solidaritatea umană.
A fost prezentat bilanțul celor 100 de zile de guvernare Dancilă în perioada ianuarie – martie 2018. Bilanț despre care vreau astăzi să vă vorbesc. Așadar, ne putem mândri cu faptul că, în aceatsă perioadă, s-a demarat procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor la drumul expres Piteşti – Craiova). De asemenea, în cazul extinderii platformei Aeroportului Henri Coandă, s-a finalizat proiectul tehnic şi „urmează licitaţia pentru execuţia lucrărilor”. Pentru „construcţia a 3-a din 4 stadioane noi în vederea Euro 2020” – Steaua, Rapid, Arcul de Triumf – s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii, urmând ca lucrările să fie efectuate cel mai devreme de la sfârşitul acestui an.
Pentru investiţiile în lucrările pentru apă şi canalizare din primul trimestru au fost alocate pentru 308 km, alţi 300 km fiind programaţi pentru trimestrul II. În primul trimestru s-a investit în construirea a 84 de locuinţe, în trimestrul II urmând să se aloce fonduri pentru alte 100.
Referitor la investiţiile pentru drumurile judeţene şi comunale, în primul trimestru s-au alocat fonduri pentru 419 km, în cel de-al doilea fiind programate pentru alţi 520 km. Pentru construcţia de creşe şi grădiniţe s-au alocat fonduri în T1 pentru doar 4 unităţi, alte 28 urmând să fie finanţate în T2. Banii pentru modernizarea unităţilor de învăţământ alocaţi în T1 au ajuns pentru 2 unităţi, urmând să fie alocate fonduri în T2 pentru 140 de unităţi.
Pentru cămine culturale şi bazine de înot, în T1 s-au alocat fonduri pentru 5 unităţi, alte 27 urmând să fie finanţate în T2. Toate aceste puncte au fost prezentate la capitolul „Bilanţ de guvernare ianuarie – martie 2018” în condiţiile în care ultima parte a documentului prezintă priorităţile pentru trimestrul II. În aceste ultime 4 pagini sunt concentrate Legea parteneriatului public – privat, legislaţia achiziţiilor publice, înfiinţarea Tribunalului specializat pentru achiziţii publice, înfiinţarea unui Departament specializat pentru achiziţii publice în domeniul sănătăţii şi înfiinţaea Camerei de Comerţ a României – instituţie care va funcţiona ca intermediar între fermierii români şi pieţele interne şi externe.
Pe lângă cele menționate, în primele luni ale acestui an am asiatat la creșterile salariale ale profesorilor cu 20%, creștere aplicată de la 1 martie. Așa că, din decembrie și până acum salariile profesorilor au crescut cu 40 de procente. De asemenea, în ciuda polemicilor iscate, am încercat să menținem veniturile la același nivel în urma transferului contribuțiilor de la angajator la angajat și să scutim anumite categorii de angajați de la impozit.
Am simplificat procedura de restituire a taxei auto, am eliminat plata CASS pentru mame, am redus acciza la motorina pentru transportatori. De asemenea am aplicat o serie de măsuri pentru combaterea violenței domestice, dar am încercat să ajutăm și persoanele cu dizabilități. Au fost progrese și în agricultură, în ceea ce privește programul de irigații, cel de colectare al lânii, sau cel de creștere a animalelor din rase românești.
Și nu ne oprim aici. Există multe alte priorități, precum legea parteneriatului public privat sau legislația achzițiilor publice. Însă și multe alte măsuri pe care urmează să le luăm pentru ca această țară să fie mai bună, mai prosperă. Și pentru ca atât nouă, cât și copiilor noștri să ne placă să locuim în ea. Și să nu ne mai căutăm mereu viitorul pe alte meleaguri. Vă mulţumesc !
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:01