|
primit de la Comisia pentru drepturile omului, culte
şi problemele minorităţilor naţionale
Marţi, 15 mai 2018, a avut loc şedinţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care a avut următoarea ordine de zi:
1. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (PLx 186/2018)
2. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 cu modificările şi completările ulterioare ( PLx 187/2018)
3. Proiect de Lege privind alăptarea în spaţii publice (PLx 257/2018)
4. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi (PLx 258/2018)
5. Propunere legislativă pentru modificarea art.2 din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (PLx 259/2018)
6. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români republicată (PLx 260/2018)
7. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (PLx 262/2018)
8. Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PLx 267/2018)
9. LEGE Anti-birocraţie (PLx 275/2018)
10. Propunere legislativă pentru completarea art.234 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PLx 276/2018)
11. PPropunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.34 din Legea drepturilor pacientului nr.46/2003 (PLx 277/2018)
12. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PLx 278/2018)
13. Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (PLx 285/2018)
14. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PLx 286/2018)
15. Propunere legislativă pentru modificarea art.16 al Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PLx 290/2018)
16. Propunere legislativă pentru completarea alin.(1) al art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PLx 292/2018)
17. Proiect de Lege pentru completarea art.257 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal (PLx 296/2018)
La primul punct al ordinii de zi, deputaţii au decis, cu majoritate de voturi , avizarea favorabilă a propunerii legislative.
La propunerea legislativă de la punctul 2 al ordinii de zi, deputaţii au hotărât, cu majoritate de voturi, avizarea favorabilă a propunerii legislative.
Propunerea legislativă de la punctul 3 a fost avizată favorabil, cu unanimitate voturi şi cu două amendamente admise.
Propunerea legislativă de la punctul 4 a fost avizată favorabil, cu unanimitate de voturi şi un amendament admis.
La punctul 5, propunerea legislativă a fost avizată negativ, cu majoritate de voturi.
Propunerea legislativă de la punctul 6 a fost avizată favorabil, cu majoritate de voturi.
Propunerea legislativă de la punctul 7 a fost avizată negativ, cu majoritate de voturi.
La punctul 8, proiectul de Lege a fost avizat favorabil, cu unanimitate de voturi.
La punctul 9, propunerea legislativă de a fost avizat favorabil, cu majoritate de voturi.
Propunerea legislativă de la punctul 10 a fost avizat favorabil, cu unanimitate de voturi.
Propunerea legislativă de la punctul 11 a fost avizat negativ, cu majoritate de voturi
La propunerea legislativă de la punctul 12 al ordinii de zi, deputaţii au hotărât - cu unanimitate de voturi – avizarea negativă a propunerii legislative.
La proiectul de Lege de la punctul 13 al ordinii de zi, deputaţii au hotărât - cu unanimitate de voturi – avizarea favorabilă a proiectului de Lege.
Proiectul de Lege de la punctul 14 a fost avizată negativ, cu majoritate de voturi.
Propunerea legislativă de la punctul 15 a fost avizată negativ, cu majoritate de voturi
La propunerea legislativă de la punctul 16 al ordinii de zi, deputaţii au hotărât - cu unanimitate de voturi – avizarea favorabilă a propunerii legislative.
La proiectul de Lege de la punctul 17 al ordinii de zi, deputaţii au hotărât - cu unanimitate de voturi – avizarea negativă a propunerii legislative.
La şedinţă au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Finanţe Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale precum şi cei ai Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între bărbaţi şi femei.
|