|
primit de la preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, domnul deputat Florin Iordache (Grupul parlamentar al PSD)
Preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, domnul deputat Florin Iordache, a făcut joi, 17 mai, câteva precizări, referindu-se la afirmaţiile făcute de procurorul Bogdan Gabor, preşedintele Asociaţiei Procurorilor din România:
“Consecvent principiilor pe care le-am precizat în comunicatul de presă din 11 mai 2018, reafirm că în cadrul Comisiei s-a încercat şi se încearcă în continuare îmbunătăţirea legislaţiei, motiv pentru care au fost invitaţi la dezbateri reprezentanţi ai autorităţilor judecătoreşti, ai asociaţiilor profesionale ale barourilor, şi ai mediului academic.
Cu privire la existenţa unor amendamente depuse de parlamentari, acestea au fost respinse marţi, 15 mai, prin vot, în prezenţa reprezentanţilor asociaţiilor profesionale. Reaua credinţă şi neglijenţa în serviciu urmează să fie discutate în momentul în care va avea loc dezbaterea Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, cele două articole de lege nefăcând obiectul Codului penal”.
|