Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)

La iniţiativa doamnei Biró Rozália-Ibolya, preşedinte al Comisiei pentru politică externă, membrii Grupului multisectorial de lucru pentru egalitate de gen s-au întrunit în şedinţă, marţi, 29 mai a.c.

Având în vedere necesitatea amendării Codului penal în vederea asigurării armonizării cadrului legislativ naţional cu prevederile Convenţiei de la Istanbul, membrii Grupului au dezbătut proiectul de Lege al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi cu privire la modificarea şi completarea Codului penal.
Bazându-se pe experienţa reprezentanţilor sectorului civil din domeniu, precum asociaţiile non-guvernamentale “Necuvinte” şi Transcena” şi INACO-Iniţiativa pentru Competitivitate, şi având în vedere poziţia specialiştilor din cadrul Instituţiei “Avocatul Poporului”, precum şi a deputaţilor şi senatorilor prezenţi, s-au analizat propunerile de modificare cu privire la: stabilirea amenzilor penale pentru săvârşirea acţiunii de violenţă în familie, continuarea procedurilor penale în cazul împăcării părţilor, încadrarea faptei de hărţuire ca infracţiune şi pedepsirea înlesnirii acesteia atunci când este comisă intenţionat, recunoaşterea ca infracţiune şi pedepsirea tentativei de hărţuire atunci când este comisă intenţionat, introducerea infracţiunii de căsătorie forţată, respectiv de facilitare a căsătoriei forţate.
Grupul multisectorial de lucru pentru egalitate de gen va continua dezbaterile interne pentru a elabora o versiune finală a propunerii de modificare şi completare a Legii 286/2009 privind Codul penal, scopul fiind transformarea cadrului legislativ din domeniu astfel încât să se asigure eficacitate în reducerea şi eliminarea violenţei în familie.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:58