|
primită de la liderul Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Claudiu Iulius Gavril Năsui
Liderul Grupului USR, Claudiu Năsui: “FSDI este un jaf naţional”
Deputatul USR Claudiu Năsui, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, reclamă că PSD a trecut miercuri, prin Parlament, unul dintre cele mai mari tunuri date în România vreodată. Este vorba de înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), un fond care va lăsa România fără 33 de companii şi cu multe datorii.
”Prin FSDI se construieşte o puşculiţă enormă din care PSD va putea cheltui discreţionar pe absolut orice îşi doreşte fără nicio licitaţie. Din start trebuie spus că nu este nevoie de un fond special pentru a face investiţii. Nimeni nu i-a împiedicat să facă investiţii până acum, ba dimpotrivă”, a explicat deputatul USR.
Potrivit domnului Claudiu Năsui, motivul pentru care PSD are nevoie de acest fond este eludarea regulilor contabile ale Uniunii Europene. Concret, vor să facă cheltuieli care să nu se vadă în deficitul bugetar şi datorii care să nu se înregistreze în datoria publică.
”FSDI este un mare paravan făcut pentru a ascunde jaful din banii noştri. Prin acest fond, statul român va pierde: 9 miliarde de lei, bani iniţiali, peste 2 miliarde de lei pe an din dividende, 33 de companii (parţial sau integral de stat). Majoritatea acelor companii sunt exact companiile de stat care mai sunt profitabile. Dar asta nu datorită geniului antreprenorial al statului, ci datorită privilegiilor şi monopolurilor de care beneficiază tot de la statul român”, a declarat deputatul Claudiu Năsui. Acesta avertizează că FSDI este un fond care se va îndatora pe baza acţiunilor la companiile de stat şi va face cheltuieli fără să respecte legislaţia de achiziţii publice, adică fără nicio licitaţie, dar mai grav, România riscă să piardă ultimele companii de stat profitabile.
”Cel mai trist lucru ştiţi care e? Că vom pierde companiile acelea pe absolut nimic. Măcar de le-ar fi privatizat, tot s-ar mai fi ales statul cu ceva. Acum riscăm să nu ne alegem cu nimic. Când va veni criza şi acest fond nu va mai putea să-şi plătească datoriile, ce credeţi că se va întâmpla? Îşi va pierde activele, adică va pierde acţiunile companiilor pe care le deţine. Pentru că statul nu va avea dreptul să intervină în ce face fondul. Altfel s-a dus tratamentul contabil. Vom rămâne cu banii luaţi şi cu companiile pierdute. La următoarele alegeri să nu mai îndrăznim să credem în PSD”, a conchis deputatul USR Claudiu Năsui.
|