|
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Politicile PSD-ALDE duc la suspendarea sau desfiinţarea afacerilor
Într-o întrebare adresată ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, deputatul PNL Dumitru Oprea solicită punctul de vedere al Guvernului în legătură cu valul de firme care cer suspendarea sau dizolvarea, în ciuda faptului că economia „duduie“.
„În programul de guvernare PSD-ALDE, la capitolul Politici publice privind IMM, este prevăzut că sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate economică. Astfel, acest sector, contribuind considerabil la creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, ar urma, conform programului de guvernare, să beneficieze, din partea statului, de politici publice care să le asigure accesul facil la finanţare, simplificarea şi debirocratizarea procedurilor fiscale şi de altă natură.
Toate aceste promisiuni făcute de coaliţia guvernamentală ar fi determinat creşterea numărului de noi afaceri. În realitate, statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată însă că a sporit numărul firmelor şi al PFA-urilor care şi-au suspendat activitatea sau sunt în insolvabilitate cu 35,58%, în ianuarie-aprilie 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cele dizolvate cu 62,51%“, arată parlamentarul ieşean.
În aceste condiţii, deputatul PNL solicită Ministrului pentru Mediul de Afaceri să explice cauzele pentru care firmele cer suspendarea activităţii sau dizolvarea într-un număr neobişnuit de mare. În plus, Dumitru Oprea consideră că este important să fie oferite informaţii privind modul în care acest fenomen îngrijorător va influenţa bugetul de stat şi piaţa forţei de muncă, precum şi măsurile ce vor fi aplicate pentru susţinerea IMM-urilor.
|