|
primit de la doamna deputat Mihaela Huncă (Grupul parlamentar al PSD)
Avem nevoie de o intensificare a campaniilor de informare şi consiliere a părinţilor pentru limitarea şi eliminarea violenţei domestice asupra copiilor
Cu ocazia Zilei mondiale împotriva exploatării prin muncă a copiilor, parlamentarul social-democrat Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, a făcut un apel pentru creşterea gradului de informare al părinţilor cu privire la prevenirea şi reducerea fenomenului de violenţă domestică.
„Abuzul asupra copiilor a fost subiectul unor campanii naţionale de informare şi conştientizare, dar apreciez că astfel de demersuri trebuie să fie promovate permanent în spaţiul public, mai ales prin discuţii faţă în faţă şi prin organizarea de caravane interdisciplinare care să se deplaseze în zonele rurale şi în special în comunităţile vulnerabile din fiecare judeţ al ţării. Violenţa are efecte grave asupra dezvoltării copilului şi trebuie eliminată imediat prin măsuri de informare în primul rând şi apoi prin acţiuni de pedepsire a părinţilor care recurg la un astfel de comportament. În opinia mea, problematica drepturilor copiilor trebuie să fie o preocupare constantă şi să devină un punct strategic pe agenda politică naţională”, a declarat Mihaela Huncă.
În ţara noastră, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului a publicat anul trecut mai multe statistici conform cărora peste 13.500 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în diverse moduri, aproape toţi în familie. Cei mai mulţi dintre aceşti minori au vârste cuprinse între 10 ani şi 13 ani.
Potrivit UNICEF, neglijarea, pălmuirea, ţipatul sau umilirea copiilor încă sunt privite ca acceptabile în societatea românească, în detrimentul educaţiei apreciative.
„În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult de diversele încălcări ale drepturilor omului în penitenciare, în procesele legate de proprietate, precum şi în alte domenii, dar se discută prea puţin şi doar sporadic despre violenţa domestică împotriva copiilor. Trebuie să ţinem cont că cei mici nu au posibilitatea de a se apăra. Poate de aceea nu sunt atât de vizibile actele de violenţă domestică. Dar acest lucru nu înseamnă că nu există şi nu trebuie tratate cu aceeaşi seriozitate ca drepturile adulţilor. Avem obligaţia să ne preocupăm de respectarea, promovarea şi exercitarea drepturilor copilului pentru o dezvoltare deplină şi armonioasă a personalităţii fiecărui minor”, a subliniat deputatul PSD.
Consiliul Europei a lansat o strategie de protecţie a drepturilor copiilor, iar unul dintre deziderate este ca la nivel european toate ţările să-şi asume „Fără niciun fel de violenţă” până în anul 2030.
|