|
primită de la doamna deputat Alexandra Presura (Grupul parlamentar al PSD)
Unitate şi solidaritate în faţa celor ce nu doresc binele României!
Nu este normal ca în Anul Centenarului românii să se învrăjbească şi să se urască între ei! Prin acţiunea populară organizată sâmbătă în Piaţa Victoriei, PSD a dorit să lanseze un semnal de alarmă că avem nevoie, acum mai mult ca oricând, de unitate, de unire şi de solidaritate a tuturor românilor, de respectare a idealurilor ce ne-au fost lăsate moştenire de făuritorii Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918!
Traversăm o perioadă cu prea multe abuzuri săvârşite la adresa românilor! Mesajul nostru este însă de respectare a legilor ţării, în frunte cu Constituţia, dar şi a ordinii democratice şi a votului liber exprimat de oameni la alegerile parlamentare din 2016! România nu poate ajunge la discreţia unor grupuri de interese care sunt împotriva respectării şi protejării interesului naţional şi al naţiunii noastre! România nu poate fi şi nu va fi la îndemâna unor aşa-zişi patrioţi, care nu au altă preocupare decât subminarea statului de drept, precum şi a conducerii legitime a Guvernului şi Parlamentului!
Mesajul nostru către români a fost ferm! România este corect guvernată, în scopul creşterii calităţii vieţii fiecărui român, şi a dezvoltării generale a ţării! Scopul nostru bine definit este de a elimina cât mai curând diferenţele dintre noi şi celelalte ţări europene, şi să ne determinăm tinerii plecaţi să se reîntoarcă pentru totdeauna acasă!
|