|
primită de la domnul deputat Remus Adrian Borza (neafiliat)
Miting împotriva abuzurilor din justitie. Ce a pierdut şi ce a câştigat PSD
De principiu, sunt împotriva mitingurilor, indiferent cine şi în ce scop le organizează. Am spus de atâtea ori şi repet: reforma statului şi implicit a sistemului judiciar nu se face nici în stradă şi nici cu strada.
În urmă cu două-trei luni, pe fondul unor atacuri din ce în ce mai dese ale preşedintelui la adresa lui Dăncilă, PSD a hotărât să organizeze un miting de susţinere pentru premierul României, în contextul în care existau discuţii, încă de anul trecut, privind organizarea unui miting pentru familia tradiţională. Pe ultima sută de metri, a fost anunţat mitingul împotriva abuzurilor din justiţie. Indiscutabil, s-au înregistrat numeroase erori judiciare şi abuzuri. Peste 1.000 de condamnări ale României la CEDO în ultimii zece ani, aproape o sută de achitări pronunţate de instanţele din România pe dosarele instrumentate de DNA, aproximativ 2.500 de mandate de interceptare pe siguranţă naţională date în fiecare an de ÎCCJ, dublu faţă de SUA. Ori Statele Unite au o populaţie de 16 ori mai mare decât a României şi se confruntă cu zeci de ameninţări teroriste în fiecare zi. Doar că derapajele justiţiei, care a fost folosită ca armă politică în ultimii ani, nu se rezolvă printr-un miting. Și mai ales prin unul organizat de partidele aflate la putere. Coaliţia PSD-ALDE are suficiente remedii şi mijloace procedurale şi legale pentru a îndrepta această stare de lucruri.
Miting PSD, bile negre
PSD a punctat la capitolul forţă, logistică şi capacitate de mobilizare. Într-adevăr, este cel mai mare miting organizat în România de către un partid politic. Pe o temă mai puţin abstractă, PSD poate să mobilizeze mult mai mulţi oameni. Pe tema justiţiei, electoratul PSD nu rezonează. Din contră, ne vrea pe toţi la puşcărie, politicieni şi oameni de afaceri. Lucrul acesta s-a văzut şi la miting. Discursurile liderilor PSD-ALDE nu au generat emoţie şi reacţiile aşteptate de organizatori. Asta şi din cauza temei, cât şi prestaţiei lamentabile a oratorilor. Am auzit discursuri deslânate şi sloganuri puerile. Citeau pe de foi, unii le mai şi pierdeau. Chiar şi Dragnea a vrut să ne păcălească că vorbeşte liber, dar avea prompterul jos. O bilă neagră a fost şi muntele de gunoi lăsat în urmă, în contrast cu manifestări similare organizate de #rezist. Asta i-a dat şi posibilitatea preşedintelui Iohannis să eticheteze mitingul ca fiind unul mediocru, cu referire şi la organizare, dar şi la participanţi. A dat şi o gură de oxigen organizaţiilor civice, care au punctat diferenţele majore, deşi nedrepte, dintre ei şi electoratul PSD. Sunt totuşi peste 3 milioane de români care au votat PSD. Nu putem demoniza şi umili acest segment social.
PSD a organizat mitingul cu două zile înainte de a sosi în ţară o delegaţie a Comisiei de la Veneţia. Mare greşeală. Partidele din opoziţie, preşedintele, asociaţiile profesionale ale magistraţilor au avut un argument solid să se plângă membrilor comisiei, interpretând cu suficientă credibilitate mitingul PSD ca un mijloc extrem şi nepermis de a influenţa şi restrânge independenţa magistraţilor. În plan extern, atât în mass media, cât şi prin luările de poziţie ale principalelor cancelarii, mitingul PSD a fost taxat printr-o astfel de interpretare. Fără acest miting, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia făceau cale întoarsă cu coada între picioare. Aşa, PSD le-a dat muniţie.
Iohannis in ofsaid. Capitularea preşedintelui
Mitingul din 9 iunie a dat un restart luptei dintre preşedinte şi coaliţia de guvernare. Iohannis era într-un ofsaid flagrant şi într-o pierdere de încredere. De la aproximativ 70%, în urmă cu trei ani, la 25% azi. Dacă pe 9 iunie PSD nu ar fi organizat mitingul pe justiţie, pe 11 iunie preşedintele ar fi semnat decretul de revocare al procurorul şef al DNA. Semnarea decretului ar fi reprezentat şi o capitulare a preşedintelui şi implicit anularea oricărei şanse pentru un al doilea mandat. Mitingul l-a readus în joc pe Iohannis şi i-a dat chiar şi câţiva aşi. Dezavuez radicalizarea discursului preşedintelui Iohannis. Este inadmisibil să-l faci infractor pe al treilea om în stat sau să-l acuzi de analfabetism funcţional pe primul ministru. Principala prerogativă a preşedintelui este funcţia de mediere. Preşedintele, ca un părinte îngăduitor, dar drept, trebuie să-şi certe cu duhul blândeţii copiii, să încurajeze dialogul instituţional şi toleranţa. Opoziţia este cea chemată să critice şi să sancţioneze, prin mijloace democratice, derapajele şi excesele puterii.
Ieşirea la atac a preşedintelui după mitingul din 9 iunie reprezintă, de fapt, o invitaţie mai puţin protocolară adresată coaliţiei de guvernare pentru găsirea unei formule de compromis. Desemnarea de către preşedintele Iohannis a lui Gabriel Vlase, vicepreşedinte PSD, pentru funcţia de director SIE, tocmai ce confirmă un atare scenariu. Încheierea, chiar şi tacită, a unui pact de coabitare este în interesul României. De 14 ani, asistăm neputincioşi la acest război detrimental între palate. Bicefalitatea puterii executive a generat doar conflicte şi blocaje.
Zilele trecute, preşedintele Iohannis mi-a dat dreptate. Avem nevoie de o dezbatere publică, chiar şi de un referendum constituţional. Republica semi-prezidenţială experimentată de România în cei 28 de ani de democraţie originală şi-a arătat limitele. Constituţia trebuie modificată în ceea ce priveşte tipul de republică. Poporul să opteze fie pentru o republică prezidenţială, precum SUA, unde preşedintele este şi şeful Executivului, având prerogative lărgite, fie pentru o republică parlamentară, precum Germania, în care puterea reală este la cancelar (prim ministru), preşedintele având mai degrabă un rol protocolar.
|
