|
primit de la preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnul deputat Dorel Gheorghe Căprar (Grupul parlamentar al PSD)
Marţi, 19 iunie, am avut, în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, o întâlnire cu o delegaţie a Companiei ROMARM, condusă de domnul Director General Marius Ioana.
Tema principală a întâlnirii s-a axat pe dezbaterile asupra propunerilor Companiei ROMARM, referitoare la dezvoltarea programelor de înzestrare a Armatei României.
Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au avut posibilitatea să solicite informaţii şi să adreseze întrebări legate de proiectele pe care intenţionează să le deruleze în viitor Compania ROMARM în cadrul parteneriatului cu Armata României, dar şi stadiul derulării unor proiecte aflate în stadiu de implementare.
Proiectele prezentate au în vedere, pe de o parte, continuarea colaborării cu Armata României în ceea ce priveşte programele de înzestrare cu echipamente şi tehnică de luptă de ultimă generaţie, iar pe de altă parte, sunt vizate o serie de proiecte care privesc dezvoltarea şi tehnologizarea la cel mai înalt nivel a industriei româneşti de apărare, în acelaşi timp cu punerea în valoare a capacităţilor de producţie naţionale şi a potenţialului de resurse umane.
Cu această ocazie, membrii Comisiei şi-au arătat disponibilitatea continuării întâlnirilor noastre în vederea informării reciproce şi dezvoltării cooperării, în contextul în care considerăm că forţele armate române au nevoie în continuare de programe viabile de înzestrare, iar investiţiile tehnologice şi umane în industria naţională de apărare trebuie să fie un element definitoriu care să contribuie la menţinerea şi creşterea gradului de securitate a României.
|