Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Marilen Gabriel Pirtea (Grupul parlamentar al PNL)
Colectarea fiscală este la minime istorice. Sănătatea economiei se degradează, cetăţenii pierd

Execuţia la cinci luni a bugetului, unul dintre cele mai discutate subiecte ale perioadei, a indus aprecieri optimiste în mediile guvernamentale, dar perspectiva s-a dovedit superficială şi iluzorie, afirmă deputatul Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.

Acesta arată că veniturile fiscale ale executivului sunt situate la acelaşi nivel cu cel de anul trecut, în timp ce PIB-ul a crescut de la 858 miliarde lei, la 930 de miliarde. În acest context, este suficient să observăm nivelul TVA-ului încasat în primele cinci luni ale anului, care în 2017 era de 21,1 miliarde lei, iar în 2018 este de 21,9 miliarde lei, şi vom înţelege cât de mult a slăbit în guvernarea PSD-ALDE capacitatea administrativ-fiscală a statului, subliniază Pirtea.
„În condiţiile creşterii economice, dar şi a tendinţelor de consum în amplificare, colectarea fiscală este la minime istorice, pe un trend descrescător, iar deficitul la cinci luni se situează la un „record” de 8 miliarde de lei (faţă de cele 2 miliarde de acum un an, 0,8 miliarde din 2016 şi faţă de excedentul de 6,3 miliarde în 2015). Sunt date deosebit de îngrijorătoare”, arată deputatul PNL.
Pare a fi clar faptul că dialogul în contradictoriu, susţinut în spaţiul public de ministrul Teodorovici şi şeful ANAF, Ionuţ Mişa, a pornit exact de la performanţele scăzute ale ANAF în colectarea contribuţiilor, cele mai slabe din ultimii ani, subliniază Marilen Pirtea: „ANAF şi Ministerul Finanţelor şi-au ratat constant în ultimul timp atât programul de încasări, cât şi cel de cheltuieli, aspect care anulează întreaga retorică publică a guvernanţilor despre creşterea economică şi pune mari semne de întrebare în dreptul acestei guvernări”.
Liberalul solicită celor responsabili să explice cum va reuşi Guvernul să se încadreze în deficitul de 3% asumat în faţa partenerilor europeni: „Nu m-ar mira ca la sfârşitul primelor şase luni din 2018 deficitul bugetar să depăşească 1,5% din PIB, cel mai mare din ultimii ani. Răspund unui interes public în acest context şi solicit conducerii ANAF să facă public programul de venituri şi cheltuieli pentru primele şase luni ale anului curent. De asemenea, cer să explice cum se va realiza încadrarea în deficitul de 3% din PIB, asumat de Guvern, în condiţiile în care Comisia Europeană a previzionat un deficit bugetar de 3,4% din PIB. În calitate de membru în Comisia de adoptare a Euro, solicit ANAF şi MFP să prezinte public principalele cauze care au determinat deteriorarea constantă a echilibrului macroeconomic al României, chiar până la escaladarea riscului major de a nu mai fi îndeplinit nici criteriul de convergenţă nominală, referitor la pragul de deficit de 3% din PIB”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:49