|
primit de la vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, domnul deputat Adrian Oros (Grupul parlamentar al PNL)
Incompetenţa şi interesele de la vârful Guvernului PSD-ALDE pun în pericol siguranţa şi securitatea alimentară a României
În rândurile de mai jos vă expun 10 întrebări la care trebuie să răspundă de urgenţă domnii Liviu Dragnea, Geronimo Brănescu (Preşedinte ANSVSA) şi Petre Daea (ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) referitoare la lipsa de reacţie privind eradicarea pestei porcine africane, de mai bine de un an de zile.
Deşi conduc România şi au toate pârghiile legale pentru a stopa boala, din incompetenţă şi alte interese oculte au preferat ca pesta porcină africană să afecteze zeci de mii de porci ai fermierilor români şi să fie compromisă pe viitor creşterea porcilor în România!
1. De ce nu s-a restricţionat circulaţia animalelor (inclusiv a porcilor) încă din anul 2017, când a fost diagnosticat primul focar de pestă porcină africană (PPA)? Dimpotrivă, în populismul lui, ministrul Daea a făcut presiuni să se deschidă târgurile de animale!
2. De ce anul acesta, după apariţia pestei porcine africane, preşedintele ANSVSA nu a dispus inspecţii (examene clinice) în exploataţiile cu animale, aşa cum prevăd normele sanitare veterinare? În celelalte state membre UE, aceste inspecţii se fac de două ori pe an, chiar daca nu evoluează boli grave. Au fost solicitări repetate din partea medicilor veterinari, inclusiv la mitingul de protest din primăvara aceasta, din faţa instituţiei ANSVSA. Putea fi identificată boala din timp şi se diminuau mult pierderile de animale, pentru că având în vedere prevederile Deciziei CE 709/2014, art. 8, lit. d, se poate face comerţ si export din zone libere de PPA, dacă animalele provin din exploataţii care au făcut obiectul inspecţiilor de două ori la interval de 4 luni. Nu se bloca astfel toată ţara.
3. De ce ANSVSA nu a deblocat Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor? Baza de date nu poate fi utilizată pentru punerea în aplicare şi verificarea restricţiilor de circulaţie a animalelor.
4. De ce Guvernul a modificat abia în aceste zile legislaţia cu privire la vânătoarea mistreţilor, deşi când are alte interese poate să emită Ordonanţe de Urgenţă în fiecare săptămână?
5. De ce Centrul Naţional pentru Combaterea Bolilor s-a convocat abia pe data de 28 Iunie, deşi primul focar de PPA în Tulcea a apărut în 10 Iunie ?
6. De ce Consiliul Știinţific al ANSVSA a fost convocat abia la sfârşitul lunii Iulie, iar planul de eradicare al PPA a fost trimis la Monitorul Oficial abia în data de 6 August?
7. De ce nu s-au procurat din timp (adică din anul 2017) mijloace de incinerare pentru animalele bolnave şi nu s-au stabilit locuri de îngropare predeterminate pentru eliminarea alternativă a cadavrelor care nu pot fi incinerate (pct. 4, anexa IV, Directiva 92/119/CEE)?
8. De ce nu s-a intensificat programul de supraveghere pasivă la mistreţ (examen de laborator din probe recoltate de la animale bolnave sau sănătoase) şi nu s-a aplicat această supraveghere în fermele comerciale? De ce nu s-a instituit un program de supraveghere activă la porcii domestici, prin identificarea de anticorpi la animale clinic sănătoase, ca soluţie pentru judeţele limitrofe celor în care evoluează boala ?
9. De ce conducerea ANSVSA a refuzat constant colaborarea cu Colegiul Medicilor Veterinari din România si cu asociaţiile de crescători de animale?
10. De ce nu s-a făcut de la început o informare corectă a proprietarilor de porcine, celor din industria de profil, a întregii populaţii, privind măsurile care se impun, obligaţiile ce le revin, precum şi gravitatea consecinţelor nerespectării acestor măsuri?
Acestea sunt întrebările la care Guvernul PSD-ALDE trebuie să răspundă, după ce au compromis pentru mulţi ani de-aici înainte creşterea porcului şi industria de profil din România.
Incompetenţa şi neimplicarea reprezentanţilor guvernului actual, prin neluarea măsurilor care se impuneau împotriva pestei porcine africane, reprezintă cu adevărat un act de înaltă trădare de ţară, care pune în pericol siguranţa şi securitatea alimentară a României.
|