Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Florica Chereches (Grupul parlamentar al PNL)
Editura Didactică şi Pedagogică, o editură falimentară a unui minister neperformant

În ultimele zile, în mod deloc suprinzător, agenţiile de presă ne-au prezentat şirul nesfârşit de greşeli din manualele produse de proaspăt reînfiinţata Editură Didactică şi Pedagogică, cea care deţine monopolul pe piaţa manualelor.

Este cu adevărat greu de conceput ca o ţară membră a Uniunii Europene, în anul 2018, să nu fie capabilă să asigure la începutul anului şcolar toate manualele necesare, iar acestea să fie corecte, atât din punct de vedere gramatical, cât şi al conţinutului. Faptul că în manualul de geografie de clasa a şasea, oraşul Turnu Măgurele apare pe hartă în locul în care e oraşul Drobeta-Turnu Severin, că o mare are numele greşit şi că o ţară independentă nici nu există pe hartă, reprezintă exemplul perfect al incapacităţii şi lipsei de responsabilitate a unui Guvern care nesocoteşte orice avertisment şi perseverează în a face rău României. Și nu doar manualul de geografie prezintă nereguli şi erori grosolane de exprimare în limba română. Manualul de istorie de a şasea e la fel de greşit şi de inutilizabil, iar specialiştii spun că şi manualul de limba română pentru clasa a VI-a este “dezolant şi încărcat”, asta pentru o vârstă la care copiii ar trebui să deprindă gustul lecturii. Să nu uităm că vorbim de copiii care anul trecut au primit la începutul anului şcolar un Compendiu, un fel de ghiveci voluminos din 15 materii, pentru că Ministerul condus atunci de Liviu Pop nu a reuşit să le pună pe bănci manuale.
Și ca şi cum nu ar fi destul, aflăm, acum, că şi în manualul de biologie de clasa a VI-a, găsim organe poziţionate greşit în imagini, termeni neadecvaţi şi neconcordanţe privind informaţiile prezentate, cu dezacorduri şi exprimări care batjocoresc limba română, este un alt exemplu de incompetenţă şi indolenţă. Mă îndoiesc că există vreun domeniu al cărui manual să nu prezinte greşeli grave.
Ministerul Educaţiei a decis retipărirea celor 148.000 de exemplare de manuale de geografie, pe cheltuiala EDP, la un cost de 300.000 de lei. Ce va decide în legătură cu celelalte manuale greşite? Sunt foarte curioasă care este finanţarea EDP, dacă nu una publică? Editura Didactică şi Pedagogică a recunoscut că a tipărit deja 1,6 milioane manuale pentru clasa a VI-a şi speră ca „greşelile să nu fie recurente”. Ori, tocmai acest lucru devine din ce în ce mai evident în aceste zile şi atunci mă întreb, cine va suporta costurile corectării şi retipăririi acestor manuale? Vom plăti cu toţii neputinţa şi incompetenţa unei edituri care deţine monopolul producerii de manuale? Chiar nu răspunde nimeni de aceste erori grave şi grosoloane?
Pentru a preveni aceste consecinţe, Partidul Naţional Liberal a contestat atât modul de înfiinţare a acestei edituri, cât şi Legea manualului, ambele declarate neconstituţionale. Ministerul Educaţiei nu a ţinut cont nici de decizia Curţii Constituţionale şi nici de lipsa bazei legale, ci a decis să realizeze manualele şcolare pentru clasele I, a II-a şi a VI-a prin unica editură din subordinea sa, care a semnat contracte direct cu autorii de manuale şi a evitat licitaţia publică pentru a le produce.
Ministerul Educaţiei Naţionale îşi dovedeşte cu vârf şi îndesat incompentenţa în a gestiona problema învăţământului în România, adică a viitorului ţării noastre. Subfinanţarea cronică a sistemului aduce grave prejudicii calităţii actului educaţional şi demotivează cadrele didactice. Miile de şcoli fără grup sanitar în clădire, cu o infrastructură veche şi care prezintă un pericol pentru siguranţa elevilor, lipsa manualelor şi a dotărilor necesare precum şi sărăcia traseelor educaţionale sunt câteva din explicaţiile pentru rezultatele dezastruoase la toate examenele de evaluare. La acestea se adaugă lipsa orientării în carieră şi cea a corelării ofertei educaţionale cu cererea de pe piaţa muncii, care produc pierderi iremediabile, cuantificate în numărul mare de tineri care părăsesc ţara pentru că nu-şi pot face un viitor acasă.
Demisia ministrului Educaţiei şi chiar a Premierului României, sunt preţuri prea mici care ar trebui plătite pentru aceste atacuri grave la viitorul şi siguranţa României!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:15