|
primit de la doamna deputată Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (neafiliat)
Adoptat de Senat în unanimitate: vârsta la care copiii din sistemul de protecţie sunt trimişi în servicii de tip rezidenţial este crescută de la 3 la 7 ani
În prima zi din noua sesiune parlamentară, senatorii au decis în unanimitate: copiii din sistemul de protecţie pot fi trimişi în centrele de tip rezidenţial de la 7 ani. Momentan, legislaţia prevede ca aceşti copii să fie trimişi în centrele de plasament, impropriu numite „orfelinate”, de la frageda vârstă de 3 ani.
65 de senatoare şi deputate, din toate formaţiunile politice, şi-au unit forţele la iniţiativa deputatei independente Oana Bîzgan şi au depus iniţiativa legislativă care modifică alin. (1) şi (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Senatul este prima camera sesizată iar proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor.
Pe scurt, iniţiativa legislativă prevede creşterea vârstei minime de la 3 la 7 ani pentru trimiterea copiilor din sistemul de protecţie în servicii de tip rezidenţial, România având încă una dintre cele mai mari rate de minori în centre de plasament din Europa:
Alineatele (1) şi (2) ale articolului 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 64 – (1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate stabili plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 7 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.”
Deputatele şi senatoarele justifică proiectul de lege pe baza „principiului interesului superior al copilului”, care trebuie să primeze în orice decizie luată de autorităţile publice sau de organizaţii neguvernamentale în ceea ce priveşte copiii - aşa cum se menţionează în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului, ratificată de România.
Din această perspectivă, semnatarele motivează că instituţionalizarea copiilor, dovedită nocivă de către multiple studii ştiinţifice de specialitate încă din anii ’50, are efecte ireversibile atât asupra comportamentului, cât şi asupra dezvoltării ulterioare a minorilor. Copiii crescuţi în centre de plasament au rezultate net inferioare din punct de vedere psiho-social şi cognitiv, cu impact semnificativ inclusiv asupra IQ-ului: media pentru copiii plasaţi în familii de la max. 6 luni e 101 şi doar 86 pentru cei plasaţi între 6 luni şi 24 de luni, 83 pentru cei integraţi între 24 şi 42 de luni etc.
„Lipsa personalului calificat, condiţiile deficitare şi aglomerarea contribuie la încetinirea procesului de creştere pentru copiii din centre”, aminteşte Oana Bîzgan, iniţiatoarea proiectului, din concluziile unei cercetări recente a Băncii Mondiale, UNICEF şi DGASPC asupra celor 150 de centre de plasament din România. De aceea, recomandările studiului au fost ca toţi cei peste 19.000 de copii din centrele de tip rezidenţial să treacă treptat prin dezinstituţionalizare: să fie mutaţi în centre mici de tip parental, cu asistenţi sociali sau în plasament la familii până în 2020. Acest proiect de lege vine exact în sprijinul acestui angajament al României la Comisia Europeană.
„Salut iniţiativa doamnei deputat Bîzgan şi a tuturor colegelor semnatare. Este un pas înainte şi o şansă la o dezvoltare armonioasă pentru toţi copiii instituţionalizaţi cu vârsta până la 7 ani. În 2014, prin modificarea unui singur articol (art. 64 din legea 272/ 2004), am reuşit împreună cu colegii din Parlament de la acel moment să oferim celor peste 700 de copii instituţionalizaţi cu vârsta între 2 şi 3 ani şansa de a fi crescuţi într-un mediu familial. Acum mergem mai departe, obiectivul pe termen scurt fiind unul clar – niciun copil în centre de plasament!”, afirmă deputata Gabriela Podaşcă, iniţiatoarea modificării legislative din 2014.
„E un moment important pentru noi, femeile din Parlamentul României. Mesajul nostru, indiferent de culoarea politică, se referă la puterea pe care o avem împreună în a găsi soluţii la probleme sociale precum cea adresată prin această iniţiativă. Este nevoie de mult mai multe femei în politică, care să se implice în viaţa comunităţii locale sau care să activeze la nivel naţional”, declară deputata USR, Lavinia Cosma, o militantă pentru drepturile copiilor la educaţie egală şi nediscriminatoare.
„Fiecare an în plus petrecut într-o familie este un câştig extraordinar pentru un copil şi pentru noi că societate. Locul copiilor este în familii!”, declară deputata PNL, Florica Cherecheş, luptătoare consacrată pentru drepturile copiilor.
„E un mesaj încurajator când femeile parlamentar îşi unesc forţele în promovarea iniţiativelor legislative, mai ales când acestea vizează drepturi şi şanse egale pentru copii”, afirmă deputata şi vicepreşedinta PSD Roxana Mînzatu.
„Sunt mama a trei copii şi am convingerea că din punct de vedere al dezvoltării individuale sănătoase este crucial ca toţi copiii să fie crescuţi într-un mediu familial. Dacă un copil nu poate fi crescut de părinţi, trebuie să facem tot posibilul să fie plasat la rude, cu o familie substitutivă sau la asistent maternal şi nu în instituţii colective, care nu pot oferi condiţiile necesare unei creşteri armonioase si adecvate din punct de vedere emoţional. Copiii sunt viitorul societăţii şi este datoria noastră să avem grijă de ei”, subliniază deputata UDMR, Éva Andrea Csép, o militantă a egalităţii de şanse în Camera Deputaţilor.
„Este necesară această modificare legislativă în interesul copiilor abandonaţi. Potrivit reglementării actuale, copiii sub 3 ani nu pot fi plasaţi în sistem rezidenţial, ci numai în asistenţă maternală sau familii de plasament. E important să creştem vârsta, având în vedere marile întârzieri şi blocaje din sistemul românesc al adopţiilor, e importantă această perioadă în care un copil locuieşte într-un mediu de familie, care îl pregăteşte, de fapt, fie pentru o reintegrare în familia biologică, fie pentru adopţie. Propunerea legislativă va avea efecte benefice pentru copii, dar ea trebuie însoţită şi de o reevaluare a întregului sistem al adopţiilor în mandatul acestei legislaturi”, declară senatoarea PNL, Iulia Scântei, promotoare a egalităţii de şanse în Senatul României.
Iniţiativa legislativă este motivată inclusiv financiar, tranziţia de la centre rezidenţiale la îngrijire familială, familii substitutive sau asistenţi maternali fiind mai avantajoasă şi din punct de vedere bugetar. Costurilor statului român cu plasarea copiilor în centre sunt de şase ori mai mari decât dacă minorul este plasat în familia extinsă sau substitutivă şi de trei ori mai mari decât plasamentul la asistenţi maternali. Totodată, soluţia prezentă este de două ori mai scumpă decât centrele mici, de tip parental.
Această modificare este susţinută de 65 de deputate şi senatoare din Parlamentul României. Iniţiativa se doreşte a fi un prim pas al colaborării transpartinice la feminin pentru promovarea unor proiecte necesare şi benefice pentru protecţia copiilor, egalitatea de şanse, educaţie, sănătate, protecţie şi siguranţă, antreprenoriat etc.
ANEXĂ
|
