|
primit de la preşedintele Comisiei de administraţie publică şi amenajarea teritoriului, domnul deputat Florin Roman (Grupul parlamentar al PNL)
PSD, singurul vinovat dacă nu se plătesc salarii şi pensii
Singurul vinovat pentru întârzierea rectificării bugetare este guvernul PSD! Dacă nu se vor plăti pensiile şi salariile, vinovat este guvernul Dăncilă! Guvernul are nevoie de avizul consultativ al CSAT, doar în ceea ce priveşte bugetele instituţiilor din zona de siguranţă naţională. Nimic nu împiedica guvernul, încă din iulie, să opereze modificările necesare!
Poziţia Preşedintelui este perfect argumentată, constituţională, iar PSD minte când acuză preşedintele că a blocat rectificarea. Este o sancţiune dată celor care refuză să se subordoneze comenzilor politice ale PSD.
PNL a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă prin care solicităm Guvernului ca veniturile fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în 2018 să fie la nivelul celor din 2017, aşa cum s-a angajat PSD când a iniţiat aşa-zisa ”revoluţie fiscală”.
În realitate, PSDragnea a furat de la primării şi consilii judeţene aproximativ 10 miliarde de lei din banii pentru investiţii! De exemplu, Cluj-Napoca a pierdut circa 28 milioane de euro, Oradea – 9 milione de euro, Arad – 10 milioane de euro, Constanţa – 16 milioane de euro, Iaşi – 15 milioane de euro, iar Alba-Iulia – 10 milioane de euro.
Rectificarea bugetară arată că prim-ministrul Dăncilă şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, au minţit la întâlnirile cu asociaţiile primarilor de municipii, oraşe şi comune. Nu numai că le-au furat banii de investiţii, dar nu au asigurat nici fondurile pentru asistenţă socială şi pentru plata persoanelor cu handicap.
Din acest motiv, mai multe localităţi riscă să intre în faliment sau insolvenţă!
Falimentul ”revoluţiei fiscale” marca PSD este recunoscut de guvernul Dăncilă, prin faptul că trimite primăriile să împrumute bani de la Trezorerie, cu dobândă.
PSD a început practic procesul de desfiinţare a comunelor mici, prin tăierea surselor de finanţare.
Pentru a limita efectele negative ale acestor măsuri, PNL a propus soluţii atât pentru a rezolva problemele financiare ale administraţiilor locale, cât şi pentru întărirea autonomiei locale:
1. Rămânerea impozitului pe venit din salarii şi pensii, în proporţie de 100%, la nivel local
2. Distribuţia cotelor defalcate din impozitul pe venit, astfel:
- 61,70% la bugetele locale
- 19,80% la bugetele CJ
- 18,50% pe formula de la finanţe
În pofida avatajelor evidente pentru UAT-uri, proiectul PNL a fost respins de Senat în 28 martie şi are punct de vedere negativ de la guvernul Dăncilă. Acum, stă blocat de câteva luni la Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor.
3. Rămânerea la nivel local a redevenţei din exploatări de suprafaţă, în proporţie de 80%, ceea ce înseamnă că circa 5 miliarde de lei se întorc la autorităţile locale începând de anul următor.
Vă redăm ataşat scrisoarea adresată de PNL prim-ministrului Viorica Vasilica Dăncilă
Scrisoare deschisa
|