|
primit de la domnul deputat Remus Adrian Borza (neafiliat)
Rectificarea bugetară - curat constituţională
Cabinetul Dăncilă a aprobat miercuri Ordonanţa de Urgenţă pentru rectificarea bugetară, în ciuda opoziţiei preşedintelui şi fără aviz de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). În timp ce preşedintele consideră că decizia Guvernului nu respectă Constituţia, Executivul spune că este legală. În acest context, Iohannis a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională.
Dacă se va ajunge la Curtea Constituţională, deşi cred că este un scenariu puţin probabil, în cazul unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Guvern, din nou va câştiga Guvernul. Bugetul ţării este în mâinile Guvernului, nu al preşedintelui. Dar, atât timp cât puterea executivă este împărţită între premier şi preşedinte, fiecare va dori mai multă putere. Din această bicefalitate a puterii executive, au rezultat, de-a lungul anilor, disfuncţionalităţi şi conflicte între palate. De câştigat, nu a câştigat nimeni. Însă ţara a pierdut. De aceea, ar trebui să tranşăm, mai devreme sau mai târziu, tipul de republică pe care ni-l dorim: prezidenţială sau parlamentară. Aceasta este o temă reală de referendum, nu definirea familiei sau alte fumigene lansate în spaţiul public de diverşi politicieni. Ne dorim o republică prezidenţială pe model american, în care preşedintele este şi şeful Guvernului, având prerogative extinse, sau ne dorim o republică parlamentară pe model german, în care preşedintele are un rol mai degrabă protocolar, puterea executivă fiind exercitată de premier. Dacă poporul se pronunţă că trebuie să dăm puteri sporite preşedintelui, nimeni nu va putea ulterior să-i limiteze prerogativele şefului statului. Poporul român e construit mai degrabă pe calapod rusesc, decât pe unul occidental. Și este foarte probabil să opteze pentru o republică prezidenţială. Nostalgia unui tătuc şi a unui conducător mult iubit încă îi bântuie pe mulţi români.
Suspendarea şedinţei CSAT nu are temei legal
În ultima perioadă, preşedintele a adoptat o atitudine şicanatorie în relaţia cu Executivul pentru a forţa o acţiune de suspendare din partea majorităţii parlamentare, care să îi aducă capital politic, din perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor. O atare atitudine belicoasă nu-i va aduce capital politic, ba din contră. Pe 1 august, premierul a cerut preşedintelui convocarea CSAT-ului, lucrul acesta întâmplându-se abia după o lună de zile. A fost o primă tergiversare. În CSAT, indiscutabil, preşedintele Iohannis nu are majoritate. Avizul ar fi fost unul negativ. Guvernul are obligaţia să ceară avizul şi implicit CSAT-ul are obligaţia de a-l da, fie el chiar şi negativ. În virtutea respectului instituţional şi al colaborării loiale între puterile statului, acest aviz nu poate fi refuzat sau tergiversat. Preşedintele nu avea temei legal pentru suspendarea şedinţei CSAT. Trebuia să supună la vot proiectul de rectificare a bugetului. Suspendarea şedinţei şi solicitarea adresată Executivului de a veni cu un nou proiect de rectificare echivalează cu un drept de veto pe care preşedintele nu îl are.
Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă
Guvernul are dreptul la două rectificări într-un an. Prima nu poate fi mai devreme de iulie, iar a doua se face, de regulă, în noiembrie, când Guvernul poate anticipa cu o foarte bună acurateţe închiderea exerciţiului financiar şi implicit rezervele de bani pe care le are la dispoziţie cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de maxim 3%.
Prima rectificare bugetară a fost iniţiată de Executiv în august. Au crescut alocările bugetare pentru majoritatea ordonatorilor de credit. Dar sunt şi instituţii care au pierdut la rectificare, Ministerul Cercetării, Ministerul Energiei, Ministerul Turismului, Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, STS. De aici şi supărarea preşedintelui. Sunt şi ministere din cadrul sistemului de securitate naţională care au primit venituri suplimentare în urma rectificării: Ministerul Administraţiei şi Internelor (+366 milioane lei). Ministerul Apărării are un buget de 18 miliarde lei, România fiind printre puţinele ţări membre NATO care a alocat 2% din PIB pentru Apărare. Dispunând de aceste sume, România a contractat sistemele de rachetă sol-aer Patriot, rachetele sol-sol cu bătaie mare tip Himars şi construcţia a patru corvete multifuncţionale. Valoarea, doar, a acestor trei contracte, e de 7 miliarde euro, plus TVA! Nu putem da şi la Armată şi la servicii miliarde de euro şi în acelaşi timp să construim şi autostrăzi, şcoli sau spitale, pentru că nu avem bugetul Germaniei sau al Statelor Unite.
Guvernul trebuie să-şi fixeze nişte priorităţi în acord cu nevoile imediate şi stringente ale cetăţenilor ţării. Cu toate acestea, instituţiile din zona securităţii naţionale au bugete generoase. SRI are credite bugetare de 2,3 miliarde lei şi credite de angajament de încă 2,2 miliarde lei!Prin rectificarea bugetară, i s-au luat 113 milioane lei, aproximativ 5%. Bugetul alocat în 2018 e mai mare cu 13,2% faţă de anul 2017. Deci, chiar şi după rectificare, SRI rămâne cu un buget mai mare cu 8%, faţă de anul anterior. Câtă vreme însuşi directorul SRI, Eduard Hellvig, a denunţat protocoale de colaborare cu DNA, Parchetul General şi ÎCCJ, i-a trecut în rezervă pe acei generali care considerau justiţia un câmp tactic al SRI, câtă vreme nu o să mai ceară ÎCCJ emiterea a peste 2000 de mandate de interceptare pe siguranţă naţională în medie pe an, fără a fi deferit niciun terorist justiţiei, este de la sine înţeles că şi cheltuielile operative în acest an vor fi mai mici. Nu ar strica şi o restructurare de personal, câtă vreme România are cei mai mulţi ofiţeri de informaţii la suta de mii de locuitori, respectiv 60. SUA au 11 ofiţeri de informaţii la suta de mii de locuitori, Germania 3,3, Franţa 5 şi Marea Britanie 6,2. Bugetul SRI este de şapte ori mai mare decât bugetul Ministerului Economiei, de patru ori mai mare decât bugetul Ministerului Energiei, de două ori mai mare decât bugetul Ministerului pentru IMM-uri, de şase ori mai mare decât bugetul Ministerului Mediului şi de 25 de ori mai mare decât bugetul Ministerului Turismului.
Chiar şi Serviciului de Informaţii Externe, condus de psd-istul Gabriel Vlase, i s-au tăiat 16 milioane lei, reprezentând 5% din bugetul anual de 290 milioane lei. După rectificare, bugetul SIE rămâne cu 10% mai mare decât anul trecut. Și STS i-au fost luate 16 milioane, aproximativ 4,5% din bugetul de 332 milioane lei aferent anului 2018. După rectificare, bugetul STS rămâne cu 17% mai mare decât în 2017. Administraţiei Prezidenţiale i-au fost luate 12 milioane lei, din cele 57 alocate la începutul anului, adică aceeaşi sumă cu care s-a majorat bugetul în 2018 faţă de 2017. Dar şi Ministerului Cercetării şi Inovării i-au fost luate 122 milioane lei, Ministerului Energiei 47 milioane lei, Ministerului Turismului 17 milioane lei, după ce acest minister, foarte important pentru economie, avea alocări la începutul anului de doar 63 milioane lei. Puţină economie nu strică nimănui. Nici măcar Preşedintelui.
|