Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Răzvan Ilie Rotaru (Grupul parlamentar al PSD)
Programele pentru spijinirea dezvoltării tinerilor reprezintă principala mea prioritate ca parlamentar botoşănean

Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a anunţat joi, 13 septembrie, că indiferent de toate discuţiile din interiorul PSD, prioritatea este Programul de guvernare asumat.

„Dincolo de diferenţa unor puncte de vedere, fiecare lider sau membru de partid trebuie să se gândească în primul rând la angajamentele faţă de cetăţeni. De aceea, voi face tot ce ţine de mine pentru a informa şi oferi suport tinerilor botoşăneni să acceseze programele dedicate acestora, care vor fi lansate în perioada următoare de ministerele de resort”, a declarat Răzvan Rotaru.
În câteva zile se finalizează etapa de dezbatere publică şi se intră în faza de aplicare efectivă a proiectului ”Investeşte în tine!”, prin care 25.000 de tineri pot lua credite fără dobândă şi fără costuri, pentru dezvoltarea personală şi profesională. Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care sunt înscrişi într-o formă de învaţământ, vor putea solicita credite fără dobândă, de până la 40.000 de lei, pentru cheltuielile de educaţie, sănătate, cultură sau sport. Durata creditului este de maximum zece ani, cu o perioadă de graţie de maximum cinci ani. Programul se adresează şi persoanele cu vârsta între 26 şi 55 de ani, care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională. Pentru aceştia, limita de credit este de 35.000 lei. Toţi beneficiarii pot lua în plus încă 20.000 de lei, dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului. Programul ”Investeşte în tine!” susţine integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi vizează creşterea ocupării cu 10.000 persoane în fiecare an.
„Fac un apel la toţi tinerii din Botoşani care au accesat ediţia din 2017 a programului Start-Up Nation. Au termen să depună documentele pentru decont până cel mai târziu la 29 septembrie. Nu va fi prelungit termenul limită de depunere, pentru că urmează să se lanseze ediţia din 2018 a programului. Finalizarea ediţiei 2017 a Start-Up Nation este o premisă esenţială pentru demararea ediţiei 2018 a programului”, a subliniat deputatul PSD.
La nivel naţional, pentru Start-Up Nation 2017 au fost înregistrate 19.297 de planuri de afaceri, dintre care au fost verificate 10.000 de planuri de afaceri şi semnate 8.444 de contracte. Dintre acestea din urmă, au fost semnate 4.538 de contracte în domeniul producţiei, 595 de contracte în domeniul IT, 2.522 de contracte în domeniul industriilor creative şi 789 de contracte în domeniul serviciilor.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a contabilizat un număr de 21.019 noi locuri de muncă în economia românească, create ca urmare a aplicării Start-Up Nation 2017, din care aproape 80% au fost ocupate de persoane din rândul şomerilor, absolvenţilor sau persoanelor defavorizate.
„Imediat ce apare procedura pentru ediţia din 2018-2019 a programului, voi începe să mă deplasez prin judeţul Botoşani pentru a informa tinerii şi a le oferi suport dacă au nevoie ca să depună proiecte de afaceri, aşa cum am făcut în momentul lansării ediţiei din 2017. I-am îndemnat şi pe colegii mei parlamentari din celelalte judeţe să facă acelaşi lucru. Este important să ne implicăm fiecare în zona pe care o reprezentăm pentru a informa şi oferi suport tinerilor care doresc să se realizeze la ei acasă, în comunitate şi nu în altă parte”, a arătat Rotaru.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:33