|
primit de la preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Școala - nucleu şi vector pentru o comunitate unită
Despre şcoală, educaţie şi valori
„Într-o societate a globalizării alcătuită din comunităţi din ce în ce mai fluide, şcoala, educaţia, valorile propriei comunităţi sunt elemente care asigură unitatea şi dezvoltarea”
Prof. dr. Camelia Gavrilă, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, sintetizează urgenţele şi dificultăţile şcolii româneşti. De asemenea, deputatul subliniază şi importanţa şcolii, în sensul ei cuprinzător, generic, pentru o comunitate ca element unificator, dincolo de efervescenţa problemelor sociale, de infrastructură, număr de manuale, dincolo de dificultăţi, rezultate bune sau modeste, de succesul elevilor sau probleme „cu rest”, ce se cer, însă, abordate cu responsabilitate.
„Educaţia este unul din elementele comune care definesc un popor, o comunitate, fiind zona de coagulare a ideilor, a dezvoltării şi a inovării pentru bunăstarea şi siguranţa comunităţilor, iar semnificaţiile şi influenţele ei au asigurat sentimentul de apartenenţă, de includere valorică, dar şi libertatea individului de afirmare şi evoluţie personală sau socială. O comunitate în ansamblul ei are nevoie de siguranţă, de libertate şi dezvoltare, elemente date de educaţie, prin arhitectura, evident simbolică în acest context, numită şcoală”, a declarat deputatul ieşean.
Școala românească, un motor pentru o comunitate unită, cunoaşte, însă, şi unele probleme, dificultăţi inerente, mai mult sau mai puţin măsurabile, dar nu mai puţin importante:
1. Relaţia dintre politică şi educaţie
Fiecare schimbare politică aduce cu sine inevitabile modificări şi în educaţie, fie că vorbim de legislaţie, programe şi strategii guvernamentale, metodologii, dar şi numiri de directori şi inspectori, uneori propuneri „mesianice” pentru a găsi soluţia finală într-un domeniu atât de complex. Educaţia adevărată a modelat mereu un spirit liber, al descoperirii şi interogaţiei critice, al zbuciumului interior pentru cunoaştere, cultură, înţelegere. De multe ori, politica şi politicile educaţionale înguste au limitat această mişcare educaţională, iar şcoala a rămas un simplu instrument pedagogic, informativ şi mai puţin formativ, mecanic, nu creativ, detaşat de menirea şi esenţa sa fundamentală, fără privirea în perspectivă spre dezvoltarea comunităţii, a umanităţii, în general. Astfel, orice abordare politică trebuie să aibă măsură şi temei, păstrând elementele de continuitate şi valorile specifice educaţiei româneşti, adăugând firesc accente, soluţii, modernizări necesare şi logice.
2. Școala - mediator educaţional între agenţii economici şi formarea individului
Școala este una dintre instituţiile centrale pentru o comunitate, cu roluri bine definite şi specifice, precum cel de mediator între agenţii economici şi mecanismele de formare complexă a tinerilor, în vederea integrării în muncă, în profesie, dar şi în spaţiul civic, social, multicultural deseori.
Plecăm de la premisa că este necesar ca şcoala să reprezinte principalul traseu de formare al fiinţei umane, spre un rol social util în comunitate. Tema generală care se discută în mediul public vizează orientarea şcolii către antreprenoriat, către o formare profesională de calitate, în acord cu evoluţiile mediului economic, social, cultural. Locurile de muncă presupun o anumită dinamică, fiind elemente ce au valenţe diferite de la an la an şi, implicit, necesită competenţe diferite. Mediul de afaceri evoluează în contexte naţionale şi internaţionale diverse, imprevizibile uneori. De aceea şcoala şi educaţia trebuie să ofere multiple oportunităţi de formare şi adaptare, dincolo de presiunea şi logica economică a momentului, dincolo de formarea şi calificarea pentru o zona îngustă. Trăim într-un univers dinamic, iar adaptabilitatea şi flexibilitatea profesională, competenţele multiple sunt absolut obligatorii.
3. Respectul, înţelegerea, toleranţa şi şcoala – opţiune pentru valori
Respectul, politeţea, înţelegerea sunt virtuţi aproape uitate, trecând pe un loc secund în ultima perioadă, chiar şi în relaţia cu şcoala. Respectul înseamnă o atitudine caracterizată de stimă şi înţelegere faţă de cel de lângă tine, politeţea şi decenţa asigură un mod elegant de comunicare. În contextul educaţiei, indiscutabil, trebuie să existe o relaţie strânsă de colaborare între actorii implicaţi, dar mai ales respectul faţă de dascăli, faţă de instituţie, accentul pus pe valori, pe formarea caracterului sunt condiţii pentru ca şcoala să îşi poată îndeplini scopul pedagogic şi menirea de a forma oameni de calitate, de caracter. Ne dorim o şcoală şi a valorilor, nu doar a ştiinţei şi a cunoaşterii.
4. Autoritatea locală – sprijin necondiţionat pentru şcoală
Pentru că ceea ce numim astăzi o şcoală de calitate să fie pilonul central într-o comunitate este nevoie, ca pe lângă respect şi eliminarea influenţelor excesive ale politicii, să existe o susţinere constantă din partea autorităţilor locale, prin proiecte de dezvoltare a infrastructurii, prin programe de sprijinire a elevilor dezavantajaţi social, financiar, logistic, prin preocuparea pentru atractivitatea domeniului pentru dascălii buni şi dedicaţi profesiei. Autoritatea locală în raport cu şcoala trebuie să fie un partener autentic, atent şi implicat, axiomă a unui demers educaţional de succes.
5. Dimensiunea europeană a şcolii
Într-o lume a globalizării nu se mai vorbeşte doar despre o comunitate locală, naţională, deoarece ea prinde contur şi în afara graniţelor, ca o comunitate europeană amplă. Aşa cum am subliniat anterior, şcoala reprezintă unul dintre elementele centrale într-o comunitate, în matricea spirituală, identitară a unui popor. Dacă vorbim despre o comunitate largă şi complexă, multiculturală, la nivelul Uniunii Europene, se poate discuta şi despre importanţa unei dimensiuni europene a şcolii, ca element central educaţional în formarea tinerilor pentru această comunitate simbolică a secolului, ce transcende graniţele ţării.
Școala românească poate să fie parte a unei şcoli europene prin colaborări cu alte instituţii şi universităţi, prin parteneriate, schimburi de experienţă, proiecte, valori şi principii comune, prin interacţiuni care să ducă la dizolvarea prejudecaţilor, a diferenţelor majore, a stereotipurilor, printr-un transfer de modele, strategii şi soluţii educaţionale din tot spaţiul european.
6. Fluviul de documente
Ca şi în alte domenii, noul management public, inclusiv în spaţiul educaţional, este copleşit de abundenţa de documente, de birocraţie excesivă, formalism, iar succesul şi valorificarea unor idei, a unor soluţii creative, a unor demersuri noi, inedite, care să dezvolte şcoala, riscă să fie blocate înainte de a fi analizate sau experimentate. Fluviul de documente şi hăţişurile birocratice îngreunează din ce în ce mai mult scopul esenţial al şcolii, activitatea profesorilor, proiectele valoroase ale instituţiei, care ar putea aduce un plus de coagulare şi unitate într-o comunitate.
„În ansamblul său, şcoala trebuie să fie vectorul de dezvoltare al unei comunităţi unite, dacă sunt respectate valori, principii şi valenţe, precum: încercarea de a diminua efectele politicului asupra educaţiei, realizarea unui echilibru între simbolistica şi permanenţa idealurilor şcolii, pe de o parte, şi adaptabilitatea acesteia la cerinţele pieţei, la presiunea prezentului, orientarea spre valori de tipul înţelegerii, al colaborării, al respectului sporit faţă de cei din jur – profesori, pedagogi, colegi – toleranţă, respectul diversităţii, realizarea unui parteneriat stabil şi eficient cu autoritatea locală, diminuarea birocraţiei în activitatea didactică sau pentru realizarea proiectelor, a marilor idei, soluţii sau programe de dezvoltare.”, a declarat deputatul PSD Iaşi Camelia Gavrilă, într-o evaluare critică, succintă asupra unor probleme ale educaţiei, la început de an şcolar.
|
