Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)

Înainte de a demisiona, Valentin Popa a dat o ultimă lovitură învăţământului preuniversitar. În contextul în care învăţământul se confruntă cu un deficit de 10 000 de posturi, ministrul demisionar a emis Ordinul 4884/2018 prin care elimină 4000 de posturi de cadre didactice, de personal didactic auxiliar şi nedidactic.

Ca urmare a acestei situaţii, am solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale clarificări cu privire la legalitatea şi oportunitatea Ordinului de Ministru prin care se vor reduce 4000 de posturi de personal din învăţământ.
La momentul actual, în România, există un deficit considerabil de cadre didactice, precum şi de personal didactic auxiliar şi nedidactic. Ministerul Educaţiei, în aceeaşi manieră iresponsabilă şi neprofesionistă cu care ne-a obişnuit, încearcă să reducă cheltuielile bugetare prin reducerea numărului de posturi din şcoli.
Mai mult decât atât, modul profund ilegal de a emite Ordinul de Ministru, fără respectarea prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, ne indică foarte clar lipsa de interes şi ignoranţa guvernanţilor cu privire la calitatea învăţământului românesc.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:15