Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Viorel Stan (Grupul parlamentar al PSD)
Beneficii pentru bugetarii cu handicap
Deputatul PSD Neamt, Stan Viorel consideră oportună Hotărârea Guvernului nr. 751/2018 care se referă la persoanele cu dizabilităţi.


Actul normativ prevede că toate persoanele care lucrează la stat şi care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat primesc un spor pentru munca desfăşurată în timpul programului de lucru normal. Fără a se mai ţine cont de tipul handicapului, aşa cum era până acum. Sporul reprezintă 15% din salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie sau indemnizaţia de încadrare.

Faptul că se va acorda un spor de 15% din salariul de bază tuturor persoanelor cu handicap reprezintă un mod prin care se repară diferenţele care existau în trecut. Reprezintă o metodă prin care se asigură egalitatea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Mă bucură faptul că în sfârşit aceste măsuri vor fi aplicate. Și că ne vor ajuta să avem o societate din ce în ce mai normală, o societate în care nu dizabilitatea contează, ci faptul că, în ciuda dizabilităţii, eşti extrem de bun la ceva.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:22