|
primită de la domnul deputat Remus Borza (deputat neafiliat)
Legea offshore pusă pe off
Legea offshore este, mai nou, mărul discordiei în coaliţie. Avea dreptate fostul preşedinte Traian Băsescu care s-a referit la acţiunea sau inacţiunea celor doi lideri ai coalitiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
Acesta din urmă este exponentul intereselor multinaţionalelor, în primul rând al Exxon şi OMV. Să ne amintim că el, ca premier, şi Varujan Vosganian, ca ministru al Economiei, au semnat, în 2008, acordurile de concesiune privind exploatarea rezervelor de ţiţei şi gaze din Marea Neagră pe o perioadă de 30 de ani şi în condiţii nefavorabile României. Tot ei, în 2007, au promovat o ordonanţă de urgentă, prin care au modificat Legea petrolului şi contractele de împărţire a producţiei, încheiate în 1992 cu concesionarii resurselor din platoul continental al mării. Prin această ordonanţă, România renunţă la cota parte de 45% din producţia de ţiţei şi gaze extrase din Marea Neagră. Prin acordurile de concesiune şi exploatare încheiate în 2008, statul român urma să încaseze doar o redevenţă cuprinsă între 3,5-13 %, câtă vreme redevenţa în Austria este între 19-22%, în Germania între 18-40% şi în Bulgaria 25%.
Versiunea din iulie, echitabilă şi pentru stat şi pentru concesionari
La fel de dăunatoare interesului naţional este şi inconsecvenţa lui Liviu Dragnea. Suntem deja la a patra versiune în Parlament, doar anul acesta. Asta evident că este de natură să ne decredibilizeze şi să inducă un sentiment de impredictibilitate în materie fiscală. Versiunea aprobată în iulie în Camera Deputaţilor era una onestă şi echitabilă, atât pentru statul român, cât şi pentru cei cinci concesionari: Exxon, OMV, Lukoil, Black See Oil & Gas, Romgaz. Păstra redevenţele din acordurile de concesiune semnate în 2008. Impunea un impozit pe venitul suplimentar între 30 şi 50 %, mai mic decât impozitul practicat în Marea Britanie, unde este de 62,5%, în Olanda de 50% şi în Norvegia de 53%. Mai mult decât atât, le recunosteam un drept de deductibilitate fiscală de 60% a investiţiilor în exploatare şi producţie din venitul suplimentar. În condiţiile în care Romgaz şi OMV raportau un profit de 3 mld lei, respectiv 5 mld lei, în anii precedenţi, când aveam un preţ reglementat de 45 lei/mwh, este evident că la preţul actual de peste 100 lei/mwh şi profitul e dublu, situaţie în care nu se mai impunea acordarea acestei facilităţi fiscale. Și totuşi am făcut-o ca investitorii să fie multumiţi. Doar că ei vor resursele ţării pe nimic.
Obligaţia impusă concesionarilor de a comercializa 50% din producţia de gaze extrase din Marea Neagră pe piaţa românească este una corectă care vine să asigure independenţa energetică totală a României şi să anuleze dependenţa de gazul rusesc din lunile de iarnă. La presiunea Exxon şi OMV, precum şi a demnitarilor SUA, Austriei şi Germaniei, preşedintele Iohannis a refuzat să promulge legea, trimiţind-o la Parlament spre reexaminare. În Senat, ca şi în februarie, a trecut o variantă a legii care îi favoriza pe titularii de acorduri de exploatare în detrimentul României. Sigur nu putem accepta impozit zero pe venitul suplimentar, câtă vreme dublarea preţului la gaz este rezultatul unui act administrativ al Guvernului României, un efect al liberalizării pieţei de gaze şi a dereglementării preţului. Creşterea preţului la gaze de la 45 lei/mwh la 116 lei/mwh nu este rezultatul unor investiţii suplimentare ale concesionarilor. La fel cum inacceptabil pentru statul român era şi exportul în totalitate a producţiei de gaze extrase de pe platoul continental al Mării Negre. Dupa ce că nu le luam niciun impozit pe venitul suplimentar, să le mai restituim şi impozitul pe venitul suplimentar încasat de bugetul de stat în perioada 2014-2018 ar fi echivalat cu un veritabil act de trădare al interesului naţional, având consecinţe negative asupra bugetului de stat.
Ultimele modificări aduse legii, în Comisia pentru industrii şi servicii, prin care creştea impozitul pe venitul suplimentar de la 30-50% la 30-70% şi se înjumătăţea deductibilitatea fiscală a investiţiilor din venitul suplimentar de la 60% la 30%, nu sunt de natură să schimbe radical şi profund pachetul de facilităţi fiscale, acordate cu prea multă generozitate investitorilor. Obligaţia noastră, ca parlamentari, este, în primul rând, de a maximiza veniturile pe care statul român le va încasa de pe urma concesiunii celei mai mari rezerve de gaze din Europa Centrală. Evident trebuie să creăm un cadru fiscal predictibil şi prietenos şi pentru investitori. Reproşul unor parlamentari care nu au fost de acord cu ultima versiune a legii consta în lipsa unui studiu de impact bugetar. Dar, în februarie sau în septembrie, când au votat în Senat, cu o largă majoritate, concesionarea resurselor ţării pe nimic au avut un studiu de impact? Nici atunci nu au avut "evaluări, note explicative sau studii". Pe cele două versiuni ale Senatului, România pierdea zeci de miliarde de euro, pe când, pe cele două versiuni de la Camera Deputaţilor, România câştiga între 10-20 miliarde euro.
Războaiele secolului XXI se duc pe resurse. Lupta împotriva terorismului, drepturile omului, răsturnarea unor regimuri dictatoriale sunt doar pretexte. Miza reală o reprezintă, resursele de hrană şi cele minerale. Doar guvernele care au acces la resurse vor putea asigura securitatea socială şi prosperitatea economică a naţiunilor pe care le conduc. Într-o economie de piaţă nu e neapărat o crimă când un stat îşi vinde resursele. E doar prostie. Dar e un act de trădare naţională când le vinde ieftin. Ori toate guvernele României de după ‘90 nu au ştiut să vândă şi să se vândă, decât pe preţuri derizorii. Am fost dintodeauna foarte voluntari, când e vorba de a da, timizi, complexaţi şi umili, când e vorba de a cere. Am plătit greu tribut tuturor marilor puteri occidentale pentru a fi acceptaţi în UE. Plătim şi azi. Dar până când?
|
