Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul deputat Angel Tîlvăr, a avut marţi, 16 octombrie, o întâlnire cu E.S. domnul Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Întrevederea face parte din seria întâlnirilor preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor pentru pregătirea dimensiunii parlamentare a deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.
României îi va reveni provocarea de a deţine preşedinţia rotativă în primul semestru al anului 2019, o perioadă cu multe evenimente definitorii pentru Uniune, precum alegerile europarlamentare, negocierea noului cadru financiar 2021-2027 şi, mai ales, Brexit-ul. În acest context, domnul Angel Tîlvăr a fost interesat să afle despre modul în care Ungaria a abordat provocările desfăşurării Preşedinţiei Consiliului UE în 2011.
În opinia ambasadorului Ungariei, pe lângă contextul european actual, dominat de frământări, România va avea de gestionat dosare europene dificile.
Întrevederea de astăzi a constituit un bun prilej pentru a aborda şi subiecte de interes regional comun, cum este strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi gestionarea migraţiei.
Dialogul a evidenţiat necesitatea adaptării politicilor Uniunii la specificitatea naţională şi regională, printr-o abordare realistă şi unitară a temelor europene.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:06