|
primită de la doamna deputat Cristina Ionela Iurisniţi (Grupul parlamentar al USR)
Doamna deputat USR, Cristina Iurişniţi, a susţinut, miercuri, 17 octombrie, o declaraţie politică referitoare la necesitatea modificării şi completării Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
,,Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge, iar statul are obligaţia de a derula în unităţile şcolare programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii. Deşi, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi-au asumat strategii naţionale cu privire la implementarea educaţiei sexuale şi a educaţiei pentru sănătate în programa şcolară, starea sănătăţii psiho-emoţionale şi fizice a elevilor din România este foarte precară.
Țara noastră se confruntă cu o rată ridicată de morbiditate şi mortalitate în rândul tinerilor cauzată de lipsa unui comportament alimentar optim. Mai mult decât atât, 10,6% dintre tinerele cu vârsta sub 20 de ani au sarcini nedorite, iar rata sarcinilor în rândul adolescentelor, pe segmentul de vârstă cuprinsă între 15-19 ani, a înregistrat 12.073 de gravide, dintre care 7.547 au ales să întrerupă sarcina conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Suntem pe locul I în Europa în ceea ce priveşte rata sarcinilor nedorite! Nu putem rămâne pasivi în faţa unei realităţi care nu ne face cinste la nivel european, iar în acest context voi iniţia o serie de modificări legislative pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Aceasta iniţiativă vine în completarea demersurilor de modificare a articolului 68 a Legii Educaţiei 1/2011 care prevede introducerea o dată la 4 ani a opţionalului Educaţie pentru sănătate cu componenta educaţiei sexuale adaptată vârstelor şi nivelului psiho-cognitiv al elevilor.
Educaţie pentru sănătate sexuală include informaţii care privesc atât dezvoltarea fizică a copilului şi adolescentului, cât şi dezvoltarea lui emoţională, relaţională şi socială, toate adaptate nivelului de înţelegere a acestora. Accesul la educaţie pentru sănătate sexuală completează spectrul educaţiei universale şi formează atitudini responsabile şi sănătoase, o înţelegere şi o informare corectă, o împuternicire a tinerilor membri ai unor comunităţi şi ai unei societăţi româneşti lipsite de discriminare.
Astfel, îmi propun să corelez prevederile legislative dintre Legea 272/2004 şi Legea 1/2011 în sensul atribuirii Ministerului Educaţiei Naţionale a obligativităţii de a facilita accesul elevilor la informaţii corecte şi controlate în programa şcolară cu privire la educaţia sexuală şi educaţia pentru sănătate.”
|