Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biro Rozalia Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)

Doamna deputat Biró Rozália, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, a participat în perioada 11-12 octombrie la Conferinţa interparlamentară pentru Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (PESC/PSAC), care a avut loc la Viena, sub egida Preşedinţiei austriece a Consiliului Uniunii Europene. La reuniune au participat preşedinţii comisiilor pentru politică externă şi pentru apărare din statele membre ale UE, din Parlamentul European şi din statele candidate.

Printre principalele teme abordate, priorităţi şi strategii ale Uniunii în domeniul PESC şi PSAC, s-au numărat securitatea şi migraţia, controlul graniţelor externe ale UE, viitorul acordului nuclear cu Iranul după retragerea SUA, facilitarea mobilităţii militare în cadrul PESCO, OSCE ca actor cheie în dialogul est-vest, contribuţia europeană la îmbunătăţirea situaţiei politice şi umanitare din Siria, perspectiva europeană a ţărilor din Balcanii de Vest.
Delegaţia română a subliniat faptul ca ţara noastră a susţinut şi promovat permanent perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest, deoarece politica de extindere reprezintă forţa motrice necesară consolidării democraţiei în regiune, această tematică regăsindu-se şi printre priorităţile viitoarei noastre Preşedinţii a Consiliului UE, din primul semestru al anului 2019.
Participanţii au fost invitaţi să participe la următoarea conferinţă în acest format, organizată la Bucuresti, în perioada 7-8 martie anul viitor, sub umbrela dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:58