Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Mihaela Huncă (deputat neafiliat)
Deputatul neafiliat Mihaela Huncă, a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică prin care a atras atenţia asupra riscului cu care se confruntă sistemul de învăţământ din România prin neglijarea carierei cadrelor didactice şi lipsa unei strategii ancorate în actualitatea social-economică privind selecţia, formarea iniţială şi formarea continuă a profesorilor.

”Consider că reformele iniţiate în ultimii ani în ceea ce priveşte modelarea şi motivarea profesorilor şi-au demonstrat limitele destul de repede, iar sistemul de învăţământ din România riscă să tindă spre ineficienţă. În plus, ancorarea acestui sistem, cu toate componentele sale conceptuale şi aplicative, va genera o pierdere a capacităţii de competitivitate şi adaptare a viitorilor absolvenţi în societatea europeană de mâine” a declarat Mihaela Huncă.
De asemenea, deputatul neafiliat a identificat câteva soluţii privind profesionalizarea carierei didactice, privită ca un proces de cercetare şi acţiune, iniţiat încă din faza de selecţie a viitorilor profesori: ”Cred că se impune o intervenţie de urgenţă în reorganizarea carierei didactice şi în reconfigurarea celor trei elemente de la temelia construcţiei acesteia: selecţia, formarea iniţială şi formarea continuă. Avem nevoie de o selecţie a viitorilor profesori făcută încă din anul I al învăţământului superior, avem nevoie de o formare iniţială specifică viitorului cadru didactic şi nu una general-valabilă pentru orice absolvent de facultate şi avem nevoie de o strategie privind formarea continuă, elaborată pe baza investigării atât a nevoilor instituţionale, cât şi a nevoilor beneficiarilor procesului instructiv-educativ”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:30