Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
ANAF descoperă marii evazionişti din România

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Finanţelor Publice să explice cum s-a ajuns în situaţia ca ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) să recupereze banii pentru bugetul statului urmărind micii contribuabili, dar fără să pună în aplicare un sistem competent, bazat pe respectul plătitorului de impozite şi predictibilitatea datoriilor fiscale.

„În încercarea de a mai scoate bani pentru bugetul statului, secătuit de toate cheltuielile şi majorările nesustenabile ale guvernului Dragnea, ANAF a găsit soluţia după ce nu a reuşit să recupereze marile prejudicii din economia românească. Astfel, a început să trimită tinerilor căsătoriţi, după anul 2013, notificări prin care sunt obligaţi să declare relaţiile economice cu furnizorii de servicii de fotografie, muzică pentru petrecere şi restaurant, dacă au organizat nunţi sau petreceri pentru celebrarea căsătoriei civile. Mai mult, sunt avertizaţi că declaraţiile vor fi date «sub sancţiunea faptei de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal». Pe de altă parte, în declaraţiile publice, Ministrul Finanţelor a recunoscut că este o exagerare a celor de la ANAF, chiar dacă este în litera legii. Această măsură ar fi printre ultimele priorităţi ale ANAF, care are multe alte lucruri mai importante de făcut înainte de aplicarea ei“, a declarat parlamentarul ieşean.
În acest context, deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat informaţii privind măsurile adoptate de către ANAF pentru aplicarea corectă a legii şi asigurarea predictibilităţii fiscale. De asemenea, este important să fie prezentată situaţia marilor contribuabili care au intrat sub incidenţa termenului de prescripţie a datoriilor şi ce sume s-au pierdut astfel la bugetul de stat.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:16