Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
Este necesar să creăm sinergii între statul român şi românii din comunităţile istorice, Republica Moldova şi Diaspora

Vineri, 2 noiembrie 2018, Parlamentul României va găzdui dezbaterea cu genericul ”Priorităţi legislative pentru românii de pretutindeni” organizată de Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor, la iniţiativa deputatului Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei (sala „Drepturile omului”, nivel P).

Dezbaterea va începe la ora 10.30 cu mesaje din partea reprezentanţilor instituţiilor statului român având ca domeniu de activitate susţinerea românilor de peste hotare – Preşedinţie, Senat, Camera Deputaţilor, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, precum şi a europarlamentarilor.
”Am iniţiat această dezbatere, pe care am conceput-o în forma unui Atelier legislativ, urmare a întâlnirilor pe care le-am avut cu românii din diverse state europene în care concetăţenii noştri au o prezenţă masivă, în special Italia şi Spania, dar şi din alte state occidentale. Problematica diasporei româneşti şi a românilor de pretutindeni în general este una vastă şi complexă. Avem obligaţia să ne interesăm îndeaproape de problemele românilor din afara graniţelor ţării şi să identificăm soluţii legislative sau administrative corecte pentru fiecare dintre aceste probleme. Dorim ca prin această dezbatere să aducem în prim-plan nu doar probleme stringente sau cronic, dar şi să identificăm soluţii corecte, în spirit european. Este necesar să creăm sinergii între statul român şi românii din comunităţile istorice şi diaspora. Împreună suntem mai puternici şi mai eficienţi în demersul nostru legitim de consolidare a relaţiilor statului român cu românii de pretutindeni şi viceversa”, a ţinut să puncteze deputatul Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.
La dezbatere vor participa deputaţi şi senatori români şi reprezentanţi ai mediului asociativ din România, Republica Moldova şi diaspora. Și-au anunţat prezenţa la eveniment români din mai multe ţări, inclusiv din Italia, Spania, Germania, Grecia, Suedia, Luxemburg, Belgia.
Printre subiectele propuse spre dezbatere de participanţi sunt: modificarea şi completarea legislaţiei privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni; Consiliul Românilor de Pretutindeni – necesitate sau moft legislativ; Centrele comunitare româneşti; votul electronic şi votul prin corespondenţă; necesitatea măririi numărului de deputaţi şi senatori delegaţi în Parlamentul României de către cetăţenii români din afara graniţelor ţării; reducerea birocraţiei în comunicarea unor autorităţi din România cu românii de peste hotare; sprijinirea predării limbii române în şcolile din afara graniţelor ţării, inculsiv în Bulgaria, Ucraina, Ungaria, Serbia; simplificarea procedurilor de recunoaştere a calificărilor şi experienţei obţinute în străinătate; dezvoltarea unor programe de reîntoarcere în zonele rurale a românilor plecaţi peste hotare; probleme practice privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale; digitalizarea României; mediul asociativ şi mass-media românească de peste hotare; excelenţa legislativă şi networking-ul de afaceri cu diaspora; unitatea culturală, spirituală şi politică a românilor etc.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:10