|
primit de la doamna deputat Mihaela Huncă (neafiliat)
Felicit sportivii şi antrenorii pentru participare şi autorităţile pentru nepăsare!
100 de sportivi din opt ţări au participat la Botoşani la Campionatul Balcanic de cros. Un eveniment deosebit care, prin grija organizatorilor, face cinste oraşului şi judeţului nostru.
“Din păcate, nu la fel pot spune despre oficialităţile, autorităţile locale şi judeţene şi colegii mei parlamentari care au venit să facă poze şi să declare că e susţinut sportul de performanţă! În realitate, sportul românesc se află in suferinţă! Nu avem baze sportive, profesorii antrenori sunt ignoraţi şi sportivii nu sunt susţinuţi! Participarea la competiţii sportive presupune muncă asiduă şi perseverenţă, disciplină şi rigurozitate, fair-play, respectarea regulilor jocurilor. Le reamintesc oficialităţilor că, pe aceleaşi principia, se poate clădi şi un alt mod de a face politică”, a declarat deputatul Mihaela Huncă.
“ “Astfel de evenimente nu trebuie folosite pentru capital de imagine, în timp ce, la Botoşani, o sală de atletism nouă stă cu uşile încuiate de un an de zile din cauza nepăsării autorităţilor locale şi centrale! Sportivii au nevoie de echipamente, hrană şi condiţii bune de antrenament! Clubul Sportiv Școlar Botoşani face demersuri de aproape 15 ani pentru a avea o baza sportivă! De 10 ani de zile conducerea Liceului cu Program Sportiv face în zadar demersuri pentru construirea unui internat şi a unei cantine pentru elevii sportivi! Profesorii antrenori vor sa fie susţinuţi pentru munca pe care o depun zilnic, nu de luni până vineri! Colegii parlamentari care au participat la deschiderea oficială nu au votat iniţiativa legislativă care susţinea suplimentarea cu o oră a numărului de ore de sport! Aceasta este, din păcate, realitatea din sportul românesc! A susţine sportul de performanţă nu înseamnă să participi la deschideri oficiale ale competiţiilor şi să te afişezi alături de cîştigători. De aceea, felicit sportivii români participanţi la cros, antrenorii care i-au pregătit şi organizatorii! Sunt de apreciat că în condiţii vitrege au participat la o astfel de competiţie şi au câştigat medalii. Nu acelaşi lucru îl pot spune despre autorităţile locale şi centrale care au pierdut lupta pentru susţinerea sportului românesc de masă şi de performanţă”, a încheiat deputatul neafiliat Mihaela Huncă.
|