Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Aida-Cristina Căruceru (Grupul parlamentar al PSD)
Doamna deputat Aida-Cristina Căruceru (Grupul parlamentar al PSD) a arătat în declaraţia politică de miercuri, 7 noiembrie:

„Din momentul în care Guvernul României a anunţat o nouă creştere a salariului minim, începând cu luna ianuarie a anului 2019 şi, mai mult, din momentul în care s-a anunţat şi ideea unui salariu minim diferenţiat în funcţie de studii, cei pe care i-am denumit într-o declaraţie politică precedentă Cavalerii Apocalipsei Economice, adică acei indivizi care vor cu orice preţ să creeze panică în societate, au prins mai mult glas ca niciodată şi s-au grăbit să critice aceste decizii care vor schimba în bine viaţa a milioane de români".

"Mânaţi de la spate strict de interese politice evidente: acelea de a critica şi dărâma în spaţiul public orice măsură bună a Guvernului PSD, aceşti indivizi au continuat manipularea privind salariul minim. Ba au spus că este o măsură populistă a PSD, prin care se încearcă câştigarea simpatiei alegătorilor, ba au spus că se pune o presiune nesustenabilă pe economie, ba au spus că pur şi simplu nu este bine să fie majorat salariul minim”.
„Prin declaraţia politică de astăzi, vreau să le mai dărâm încă o dată argumentele manipulatoare. În primul rând, trebuie spus că nu doar România măreşte salariul minim, acest lucru o face şi motorul economic al Uniunii Europene: Germania. Guvernul German a aprobat la finalul lunii octombrie majorarea salariului minim cu 0,35 euro pe oră, la 9,19 euro începând cu 2019. Iată care este declaraţia Ministrului German de Finanţe, domnul Olaf Scholz: “Cred că un salariu minim de 12 euro pe oră ar fi adecvat. Companiile nu ar trebui să facă economii în privinţa salarizării”. Cei care critică decizia în România, probabil că o vor continua şi în cazul Germaniei, spunând că este o decizie a Guvernului care nu va fi bună. Dar iată care este surpriza majoră: atât Fondul Monetar Internaţional, cât şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică au sfătuit Germania să majoreze salariile şi să investească mai mult pentru a stimula cererea internă. Deci, vedem că nu este o decizie arbitrară a unui guvern sau a altuia, ci este o recomandare de politici publice venită chiar din partea organismelor internaţionale care până nu de mult susţineau necesitatea austerităţii”, a declarat deputatul PSD.
Deputatul Aida-Cristina Căruceru a explicat importanţa acestei măsuri: „Dar să ajungem la miezul problemei: majorarea salariului minim nu este o decizie pe care Guvernul o ia haotic, ci face parte dintr-o strategie clară şi asumată de creştere economică, bazată tocmai pe majorările salariale, cu creşteri substanţiale, fie că este vorba despre salariul minim, fie că este vorba despre salariul profesorilor sau al medicilor. Ce aduce bun această strategie? Răspunsurile sunt variate: unul dintre avantaje este stoparea migraţiei masive, altul este reducerea sărăciei, în condiţiile în care avem cel mai mare procent din UE al lucrătorilor care se află sub pragul sărăciei, un alt aspect pozitiv ţine de reducerea inegalităţilor de venituri şi de micşorarea inechităţii distribuirii venitului naţional între muncă şi capital, ceea ce permite ca românii să aibă, totuşi, şansa de a profita de oportunităţile care se ivesc. Dar poate cel mai important argument pentru majorarea salariului minim este acesta: România nu mai este şi nu mai trebuie să redevină niciodată o economie low cost, în care singurul nostru avantaj este că avem forţă de muncă ieftină, şi nu mai trebuie să acceptăm să ne vindem forţa de muncă pe nimic marelui capital străin care face profituri imense pe care le scoate din ţară”.
De asemenea, deputatul PSD de Bucureşti a susţinut faptul că: „Dacă ne dorim cu adevărat să ajungem din urmă statele dezvoltate din UE, atunci trebuie să începem să respectăm munca şi pe cei care muncesc, iar pentru asta primul pas este majorarea salariului. Experţii arată că, până acum, strategia privind majorarea salariului minim a dat rezultate: numărul de locuri de muncă create a crescut, puterea de cumpărare a crescut, iar nivelul calităţii vieţii pentru cei care muncesc pe salariul minim a crescut proporţional”.
În încheiere, deputatul Aida-Cristina Căruceru a transmis: „Asta au votat românii în decembrie 2016: un program de guvernare care să aducă prosperitate şi bunăstare pentru cât mai mulţi dintre români. Celor care au o problemă cu faptul că Guvernul îşi îndeplineşte misiunea şi îşi îndeplineşte promisiunile luate în faţa românilor, le aduc aminte de cuvintele devenite deja faimoase ale preşedintelui Iohannis: Ghinion!”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:06