|
primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biró Rozália-Ibolya, a primit delegaţia Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Republicii Croaţia, condusă de domnul Miro Kovac, preşedintele Comisiei. La întrevederea care a avut loc luni, 12 noiembrie, au participat şi deputaţii Dumitru Gherman şi Matei Dobrovie.
Doamna Biró Rozália-Ibolya a apreciat importanţa majoră a colaborării dintre Comisiile pentru politică externă ale celor două parlamente, existenţa numeroaselor subiecte şi preocupări comune, necesitatea dialogului şi a consolidării relaţiilor dintre cele două legislative, relaţii care vor contribui în mod semnificativ la dinamizarea cooperării între cele două ţări în plan economic, cultural şi în domeniul educaţiei.
În cadrul întrevederii a fost subliniată necesitatea aprofundării cooperării şi coordonării poziţiilor în contextul actualităţii politice europene, cu atât mai mult cu cât cele două ţări vor exercita, pentru prima oară, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, România în 2019 şi Croaţia în 2020. Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biró Rozália-Ibolya, a afirmat că ţara noastră doreşte o Preşedinţie funcţională, eficientă, bazată pe coeziune, mai ales că, în timpul mandatului României, Uniunea va avea de gestionat probleme importante precum migraţia, Brexit-ul, cadrul financiar multianual şi alegerile europarlamentare.
O atenţie deosebită a fost acordată unor priorităţi ale Preşedinţiei române precum Parteneriatul Estic şi Balcanii de Vest; cele două delegaţii au subliniat faptul că trebuie transmis un semnal puternic al nevoii de integrare în întreg spaţiul european, că avem interese comune iar securitatea regiunii este importantă pentru întreaga Europă şi este necesar să oferim acestor ţări perspective clare, paşi concreţi şi repere precise, pentru ca entuziasmul lor să nu scadă, iar statele membre ale Uniunii să ţină cont de faptul că proiectul european se adresează tuturor. A fost evocat exemplul recentelor dezbateri europene privind extinderea majorităţii calificate în unele domenii ale politicii externe şi de securitate comună, cele două delegaţii subliniind necesitatea dialogului cât mai aprofundat, pentru găsirea unor soluţii comune, viabile.
Parlamentarii români şi croaţi şi-au exprimat satisfacţia pentru atenţia şi tratamentul oferit minorităţilor croată şi istro-română, punţi de legătură între cele două state şi au convenit necesitatea coordonării demersurilor privind tratamentul minorităţilor în statele candidate din spaţiul balcanic.
Totodată, au fost dezbătute teme importante aflate pe agenda europeană, precum migraţia şi politica externă de securitate şi apărare comună, cele două delegaţii convenind că este nevoie de un dialog susţinut, că este nevoie de sprijin pentru ţările de origine ale migranţilor. Cele două părţi au convenit că între statele membre este nevoie de solidaritate, dar şi de echitate, iar Europa are nevoie să-şi afirme rolul important pe scena mondială, însă o acţiune europeană, bazată pe o armată europeană, trebuie să fie compatibilă cu demersurile Alianţei Nord-Atlantice, iar un efort conjugat trebuie să se bazeze pe consensul ţărilor membre şi pe valorile Uniunii Europene.
|