Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului României pentru relaţia cu UNESCO, domnul deputat Ionel Palăr (Grupul parlamentar al PNL)
Patrimoniului Mondial UNESCO din România, în pericol din cauza lipsei de fonduri

Cu ocazia Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO în România, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 16 noiembrie, deputatul Ionel Palăr, preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului României pentru relaţia cu UNESCO, atrage atenţia asupra pericolelor la care acesta este expus, pe fondul lipsei de alocări bugetare.

”Din păcate, nu întotdeauna aceste valori sunt tratate cu responsabilitatea cuvenită. Există încă multe probleme nerezolvate, de la chestiuni de ordin administrativ, până la cele de ordin financiar. Vom regreta mâine, că am refuzat să alocăm astăzi bani pentru conservarea unei biserici fortificate sau a unei cetăţi dacice. Vom fi judecaţi cu toţii, dacă aceste valori se pierd sau se deteriorează. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu minele romane de la Roşia Montană, un dosar nevralgic, care a fost acceptat să intre pe Lista Patrimoniului Mondial, dar Guvernul României, în ultimul moment l-a retras, ceea ce ne-a adus mari deservicii de imagine”, este semnalul de alarmă tras de deputatul Ionel Palăr.
Patrimoniul românesc înscris la UNESCO este unul preţios, apreciat la nivel european şi mondial. Bisericile pictate din Nordul Moldovei, Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Bisericile de lemn din Maramureş, Mănăstirea Hurezi, satele cu biserici fortificate din Transilvania sau centrul vechi din Sighişoara sunt motive de mândrie naţională, dar şi de preocupare pentru conservarea acestora monumente. Ca stat membru al UNESCO, la care a aderat încă din 1956, România are înscrise în patrimoniul mondial trei rezervaţii ale biosferei: Pietrosul Mare, Retezat şi Delta Dunării, iar pe lista patrimoniului imaterial se regăsesc: Doina, Ritualul Căluşului, Ceramica de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească, Dansul Fecioresc din Ardeal, Scoarţa şi Mărţişorul.
Principala preocupare a Comisiei parlamentare pentru UNESCO este, în acest moment, deblocarea dosarului ”Cămaşa cu altiţă – Ia şi meşteşugul coaserii în România şi Republica Moldova”, unul dintre cele mai importante şi mai dragi simboluri româneşti, întârziat din cauza lipsei de fonduri pentru funcţionarea comisiei care realizează dosarul.
”Pentru câteva zeci de mii de lei, România riscă ca un alt stat din spaţiul balcanic să înscrie cămaşa cu altiţă la UNESCO. Ne-am implicat efectiv, dar şi afectiv, în încercarea de a debloca această situaţie, astfel încât ia noastră românească să ajungă cât de curând în atenţia UNESCO. Aici nu cred că mai este timp de orgolii şi de lupte politice. Aici este nevoie de acţiune şi de implicarea tuturor. Comisia parlamentară pentru UNESCO are toată deschiderea spre orice colaborare şi face toate demersurile permise de lege. România are lucruri inedite, pe care le respectăm poate, prea puţin, pe care cu siguranţă le promovăm insuficient. Avem nevoie de o strategie naţională, atât pentru promovarea obiectivelor existente, cât şi pentru realizarea dosarelor pentru alte 14 potenţiale monumente UNESCO, aflate pe lista indicativă”, a mai declarat deputatul Palăr.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 3:59