|
primit de la doamna deputat Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD, Carmen Holban, a cerut Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, printr-o interpelare parlamentară, o inventariere a situaţiei actuale a monumentelor istorice din judeţul Dâmboviţa.
„Potrivit unor date statistice neoficiale, peste 10% dintre monumentele arhitecturale ale României sunt într-o stare proastă sau foarte proastă de conservare. Degradarea unora dintre monumentele arhitecturale de prim rang din ţară a avut drept cauză durata foarte mare a proceselor de retrocedare, timp în care administraţiile locale au investit minimal sau nu au investit deloc pentru întreţinerea imobilelor”, a precizat parlamentarul social- democrat, în demersul oficial înaintat conducerii MCIN.
În finalul interpelării, deputatul PSD a solicitat Ministerului să răspundă la următoarele aspecte: „1. Câte monumente istorice sunt în prezent în judeţul Dâmboviţa şi câte dintre ele se află în stare avansată de degradare?; 2. Care este previziunea Ministerului pentru identificarea finanţărilor necesare salvării monumentelor de pe lista patrimoniului naţional, atât din ţară, cât şi punctual din judeţul Dâmboviţa?”.
„Este evident că nici autorităţile publice locale, şi nici marea majoritate a celor care au intrat în posesia imobilelor revendicate nu au posibilităţi materiale pentru a le reface şi moderniza. În aceste condiţii, Executivul trebuie să găsească o soluţie pentru salvarea monumentelor istorice de la dispariţie, deoarece ele sunt parte a istoriei noastre şi legătura dintre trecut şi viitor”, a concluzionat Carmen Holban.
|