|
primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
România are datoria să ofere sprijin şi protecţie reală pentru toţi copiii
20 noiembrie este Ziua Universală a Drepturilor Copilului şi marchează data adoptării Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului (20 noiembrie 1989), cel mai ratificat document internaţional. România a aderat la Convenţie încă din 1990, prin Legea nr. 18/1990, iar prevederile documentului se regăsesc şi în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Convenţia cu privire la drepturile copilului are caracter obligatoriu şi scopul său este să aducă în atenţia autorităţilor centrale şi locale, a membrilor societăţii civile şi a cetăţenilor simpli faptul că orice copil trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale, la care se adaugă drepturi şi libertăţi speciale, prin prisma vulnerabilităţilor asociate vârstei. De altfel, conform Art. 49 din Constituţia României, alin. (1) ”Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”.
România s-a angajat să pună în practică toate prevederile Convenţiei, prin legislaţia necesară şi promovarea drepturilor copilului în orice domeniu. ”Dreptul la educaţie gratuită şi obligatorie, precum şi egalitatea de şanse sunt menţiuni exprese ale Convenţiei ONU. Acestea se regăsesc atât în legea fundamentală, cât şi legislaţia secundară din ţara noastră, însă, din păcate, situaţia reală este departe de cea pe care ne-o dorim şi pe care ne-am asumat-o ca stat”, transmite Cristina Iurişniţi, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor.
Rata crescută a abandonului şcolar, mamele minore, cei 40% de copii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială, peste 50.000 de copii care aşteaptă şansa la o familie în sistemul de stat sau cei cu părinţi plecaţi în străinătate – sunt numai câteva dintre situaţiile tragice amintite de Cristina Iurişniţi cu prilejul Zilei Universale a Drepturilor Copilului. „Convenţia ONU stipulează că omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun. Această datorie se răsfrânge asupra autorităţilor, a societăţii civile, mass media şi asupra fiecăruia dintre noi. Implicarea duce la schimbare şi avem responsabilitatea să schimbăm în bine situaţia copiilor din România”, a mai declarat Cristina Iurişniţi.
”De Ziua Universală a Drepturilor Copilului şi în fiecare zi, asigur toate instituţiile şi organizaţiile care au ca obiectiv îmbunătăţirea vieţii copiilor că vor avea întotdeauna în mine personal şi în colegii de la Comisia pentru egalitatea de şanse un partener şi un sprijin pentru iniţiativele şi proiectele derulate”, menţionează în mesajul transmis preşedintele Comisiei, deputatul USR Cristina Iurişniţi.
|