|
primit de la domnul deputat Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu (Grupul parlamentar al PSD)
Cabinetele medicilor de familie, cele de medicină dentară şi ambulatoriile de specialitate, exceptate de la prevederile Legii 185/2017
Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, a adoptat miercuri, 21 noiembrie, proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii.
Acest proiect prevede exceptarea formelor de exercitare a profesiei de medic care prestează servicii de medicină de familie şi medicină dentară, a cabinetelor medicale din ambulatoriul de specialitate organizate conform O.G. 124/1998 şi a Legii nr. 31/1990, a laboratoarelor de analize medicale şi de anatomie patologică de la prevederile Legii nr. 185/2017. A fost introdusă, de asemenea, precizarea clară că Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate nu se aplică unităţilor farmaceutice-farmacii şi oficine cu circuit deschis.
Iniţiator şi susţinător al proiectului a fost şi deputatul social-democrat buzoian Sebastian Radu. Acesta a considerat că exceptarea este necesară din mai multe puncte de vedere, printre acestea fiind procedurile de acreditare foarte costisitoare impuse de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, neaccesibile financiar cabinetelor de medicină de familie, îngreunarea modului de funcţionare a unităţilor sanitare şi a desfăşurării actului medical prin introducerea unor forme de control complementare celor deja existente sau lipsa de predictibilitate a costurilor care ar putea afecta un cabinet de medicină de familie sau medicină dentară din cauza întârzierii elaborării standardelor de către A.N.M.C.S.
„Exceptarea acestor unităţi medicale era absolut necesară. Avem în cazul lor deja instituţii ale statului abilitate în cuantificarea actului medical precum Direcţia de Sănătate Publică, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti din România, instituţii care deja sunt garanţi ai calităţii actului medical. În plus, chiar profesia de medic de familie sau medic dentist înseamnă, în primul rând, o calitate crescută a actului medical în beneficiul pacientului, deoarece un pacient nemulţumit înseamnă alţi zece pacienţi pierduţi”, a arătat Sebastian Radu.
Proiectul de Lege a primit 269 de voturi favorabile din 272 deputaţi prezenţi.
„Mă bucur că în acest caz raţiunea a învins. Am avut timp un an de zile să observăm această Lege 185/2017 şi efectele sale şi am avut curajul să recunoaştem că are nevoie de modificări. În continuare, vom analiza rolul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, instituţie utilă pentru societatea noastră, dar al cărei mod de funcţionare are nevoie de o redefinire deoarece confruntarea cu o creştere a birocraţiei ar duce la scăderea calităţii actului medical, efect invers al celui dorit de Legea 185/2017”, a mai declarat Sebastian Radu.
|