Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Apel la consens şi responsabilitate pentru o nouă Lege a Manualului

Proiectul de Lege a Manualului, după aproape un an de la iniţierea sa de către Guvern, a sfârşit prin a fi respins de către Parlament, din cauza motivelor de neconstituţionalitate.

Această situaţie ar trebui să ridice semne de întrebare cu privire la modul în care actuala majoritate parlamentară înţelege să legifereze şi să respecte interesele învăţământului românesc. O lege a manualului realizată fără consultări publice, al cărei scop a fost monopolizarea pieţei libere, bazată pe concurenţă şi eliminarea diversităţi suporturilor didactice din şcoli, nu ar fi putut produce niciodată efecte benefice sistemului de educaţie.
Totodată, trebuie să avem în vedere precedentele existente la nivelul Uniunii Europene în care ţări precum Polonia şi Ungaria au încercat să vină cu acte normative similare, dar care au fost condamnate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcările repetate ale principiului economiei de piaţă şi al concurenţei, ca factor care generează calitate şi diversitate.
Având în vedere importanţa proiectelor de lege din domeniul educaţiei cu privire la manualele şcolare solicit actualei majorităţi parlamentare, dar şi celorlalte partide parlamentare să găsească un consens în ceea ce priveşte reforma învăţământului românesc. Educaţia nu trebuie să reprezinte un domeniu din care sa speculăm un capital politic, ci trebuie să redevină o prioritate naţională.
,,Lansez un apel la consens şi responsabilitate către actuala majoritate parlamentară în ceea ce priveşte revenirea la piaţa liberă şi concurenţială a manualelor care permite accesul la o educaţie de calitate în acord cu valorile europene.”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:30