Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Camelia Gavrilă, prezentă la Bruxelles, pledează pentru valorile multiculturalismului şi ale plurilingvismului în spaţiul european
Educaţia interculturală reprezintă principala modalitate de a pregăti tinerii pentru a înţelege şi a se integra într-o adevărată comunitate culturală europeană

Prof. dr. Camelia Gavrilă, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a participat, în perioada 19-21 noiembrie 2018, la Bruxelles, la reuniunea interparlamentară cu tema ”Patrimoniul cultural european”, în organizarea Comisiei pentru cultură şi educaţie a Parlamentului European. Dezbaterile, sesiunile plenare, panelurile de discuţii au abordat aspecte referitoare la conceptele de cultură şi identitate, valorile şi moştenirea istorică şi culturală comună ale Uniunii Europene, păstrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural, relaţiile dintre cultură şi educaţie.

În cadrul reuniunii, deputatul Camelia Gavrilă a susţinut două intervenţii, în plen şi la panelurile de dezbateri, precum şi o prezentare pe tema Educaţiei interculturale – provocări în societatea europeană postmodernă.
,,Rolul educaţiei este esenţial privit în relaţie cu conceptul de identitate: definirea propriei identităţi, redescoperirea rădăcinilor culturale şi consolidarea solidarităţii grupului. Învăţământul conţine, în mod firesc, valenţe culturale şi referinţe naţionale, dar în aceeaşi măsură şi componenta de multiculturalism, integrarea diferitelor valori, tradiţii şi obiceiuri din spaţiul internaţional, demersuri importante într-o lume a globalizării, în care nu ne mai putem imagina comunităţi culturale solitare, fără interacţiune sau influenţe; schimburile economice, contactele, studiul sau activităţile profesionale generează o comunitate culturală europeană amplă”, a declarat deputatul ieşean. Î
n contextul în care Uniunea Europeană reprezintă un nou corp politic format din 28 de state, entităţi teritoriale cu obiceiuri, tradiţii, poziţionări culturale, manifestări educaţionale uneori diferite sau chiar opuse, educaţia interculturală armonizează identităţile culturale locale/naţionale cu dimensiunea europeană şi reprezintă principala modalitate de dialog cultural orientat spre o adevărată comunitate politică, administrativă, dar mai ales culturală europeană.
Abordând problema receptivităţii tinerilor din România faţă de această problematică, interculturalitatea, Camelia Gavrilă a afirmat faptul că studenţii noştri sunt deschişi spre comunicare şi cunoaştere, sunt adaptabili, dar în acelaşi timp există presiuni ale unei societăţi moderne, în care aceştia încearcă să joace un rol important pe de o parte şi, pe de altă parte, se poate simţi o preocupare faţă de conceptul de loialitate culturală în raport cu ţara şi comunităţile locale. A trăi, a studia sau a munci în străinătate înseamnă şi riscurile ambiguităţilor identitare, percepţii şi înţelegeri reduse ale diferitelor atitudini, culturi, comportamente. Astfel, dezvoltarea intereselor studenţilor, elevilor, ale tinerilor pentru aspectele interculturale, descoperirea de noi informaţii legate de culturi, civilizaţii, mentalităţi, atitudini creează o mai bună înţelegere şi comunicare, implicări în proiecte comune, toleranţă şi empatie, integrare în medii diverse şi multiculturale, la înţelegerea "celuilalt" şi respingerea discriminării.
Prof. dr. Camelia Gavrilă a prezentat unele soluţii importante pentru a face faţă provocărilor unei Uniuni Europene postmoderne:
  • Accesul la o educaţie de calitate, cu un curriculum în care se regăsesc multiple aspecte ale interculturalităţii în diferite domenii: istorie, ştiinţe socio-umane, limbi străine, limba şi literatura română, activităţi educative extracurriculare;
  • Dezbateri, abordări interculturale care să asigure cunoştinţe, competenţe, valori;
  • Dezvoltarea proiectelor educaţionale europene;
  • Schimburi de experienţă, vizite de studiu la nivel european, parteneriate, înţelegerea filosofică a progresului, a evoluţiei;
  • Educaţia adulţilor/învăţarea pe tot parcursul vieţii în vederea înţelegerii şi acceptării unor ipostaze culturale diferite.
    O competenţă cheie majoră pentru educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii este sensibilizarea, conştientizarea şi exprimarea culturală - abilitatea de a înţelege modul în care ideile şi semnificaţiile sunt exprimate şi comunicate creativ în diferite culturi prin intermediul limbilor, artelor şi al patrimoniului artistic, al religiei, mentalităţilor şi produselor culturale. O bună educaţie culturală ar trebui să permită transcendenţa culturii tale, percepută ca limitată, şi o libertate de aspiraţie şi cunoaştere dincolo de universul propriu.
    Educaţia interculturală este singura opţiune ideologică în societăţile democratice, ce vizează abordarea diferenţelor culturale, luând în considerare interacţiunile spirituale, beneficiile schimburilor culturale, într-un proces de formare a identităţii culturale deschise, o moştenire comună îmbogăţită de contribuţia fiecărei ţări europene.
    Activitatea de la Bruxelles a consemnat şi o întâlnire cu europarlamentarul român Mircea Diaconu, care a subliniat câteva urgenţe şi iniţiative legislative necesare la nivelul politicilor culturale româneşti, în sensul introducerii în codul ocupaţiilor a poziţiei de expert în intervenţii de urgenţă pe probleme de patrimoniu, specialişti care ar putea să monitorizeze starea monumentelor, a patrimoniului cultural şi să identifice din timp necesităţile de intervenţie, cu efecte de reducere a costurilor. Estimăm utilă şi ideea de a pregăti auditori de calitate pentru lucrările de restaurare şi intervenţie asupra patrimoniului cultural românesc.
    În concluzie, relaţiile dintre educaţie şi cultură sunt complexe şi profunde, de aceea, la final de An al Patrimoniului Cultural European, Parlamentul şi Comisia vor analiza şi realiza un Plan de Acţiune, o strategie care va asigura continuitatea activităţilor, a ideilor şi a măsurilor concepute pe parcursul acestui an dens în demersuri de susţinere a patrimoniului cultural. În acest sens, deputatul ieşean a participat la o serie de lucrări la nivel european, dezbateri, întâlniri cu diferiţi oficiali şi reprezentanţi ai altor ţări pentru dezvoltarea unor viitoare parteneriate, prin intermediul comisiilor pentru cultură şi educaţie din cadrul instituţiilor legislative.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:12