|
primită de la domnul deputat Remus Adrian Borza (deputat neafiliat)
CCR - vot de blam la Tarcea şi Stanciu
Pe 7 noiembrie, CCR a admis sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. Săptămâna trecută, a apărut şi motivarea deciziei. Eu am citit multe motivări ale CCR, însă aceasta este de o virulenţă ieşită din comun, reprezintă un veritabil rechizitoriu la adresa conducerii ÎCCJ din 2014 şi până în prezent.
Vizate sunt cele două preşedinte ale instanţei supreme, Livia Stanciu şi Cristina Tarcea. Prin hotărârile Colegiului de Conducere al ÎCCJ, 3/2014 şi 89/2018, s-a încălcat Constituţia, care garantează fiecărui cetăţean dreptul la un proces echitabil, şi Legea 207/2018, ce instituie obligaţia constituirii completurilor de 5 judecători prin tragerea la sorţi a fiecărui magistrat. De la nivelul conducerii celei mai înalte instanţe din România nu există nicio scuză în necunoaşterea sau aplicarea greşită a legii. Impunerea, printr-un act arbitrar şi eminamente administrativ, a unor membri de drept în completurile de judecată, desemnaţi pe criterii subiective – şi nu aleatoriu prin tragere la sorţi – este de natură să afecteze însăşi imparţialitatea magistraţilor şi să compromită ideea de dreptate şi justiţie înfăptuită în numele legii.
Nu doar cele două doamne, care îşi văd în continuare, bine mersi, de treaba lor, sunt vinovate. Una este preşedinta ÎCCJ şi cealaltă judecător la CCR. Mai mult decât atât, doamna Stanciu nu a avut nicio reţinere în a fi judecător în propria cauză, câtă vreme sesizarea premierului viza însăşi Hotărârea 3/2014, dată de Livia Stanciu. Toţi magistraţii instanţei supreme care au acceptat să facă parte din nişte complete nelegal constituite, „ignorând ele însele legea”, după cum reţine CCR în motivare, sunt în culpă. Primul act pe care trebuie să-l întreprindă un magistrat când preia un dosar spre judecată, fie în fond sau în căile de atac, este să verifice legalitatea compunerii completului de judecată. Orice judecător trebuie să ştie dispoziţiile legii, cu atât mai mult unul de la instanţa supremă, şi să se întrebe cum a ajuns în respectivul complet: prin tragere la sorţi, potrivit legii, sau printr-un act administrativ şi implicit nelegal al conducerii instanţei. Dacă nu ai fost desemnat prin tragere la sorţi şi dosarul nu a fost repartizat aleatoriu, trebuie să te abţii de la judecarea cauzei. Acceptând o atare modalitate de desemnare, devii complice la încălcarea legii.
Sancţiunea: NULITATEA ABSOLUTĂ
Din 2014 şi până în prezent, ÎCCJ a soluţionat 2.266 de dosare în compunerea unor completuri nelegale de 5 judecători. Din care, 975 dosare penale. Sancţiunea este nulitatea absolută! Prevederile legale referitoare la compunerea completurilor de judecată sunt de ordine publică, încălcarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea absolută a tuturor probelor administrate şi a hotărârilor pronunţate de un astfel de complet. Din interpretarea deciziei CCR, sancţiunea nulităţii absolute a actelor de procedură va viza şi completele de judecată de 2 sau de 3 judecători de la nivelul celorlalte instanţe din România: Curţi de Apel, Tribunale, Judecătorii. Nu avem un inventar a acestor dosare soluţionate de completuri nelegale, dar sigur vorbim de peste 10.000.
Puterea corupe, puterea absolută ucide
E nevoie de o revenire la normalitate. Toleranţă zero pentru tot ceea ce înseamnă corupţie – primire de foloase necuvenite, luare de mită, dare de mită, toleranţă zero pentru evaziune fiscală şi pentru toţi cei care vând sau trădează interesele statului, toleranţă zero pentru orice infracţiune şi pentru orice infractor dovedit. Însă e inacceptabil să condamni un om nevinovat, e inacceptabil să inventezi şi să instrumentezi politic dosare unor adversari. Este inadmisibil ca, în numele luptei împotriva corupţiei, să decimezi elitele economice, culturale, confesionale şi politice ale ţării. Puterea corupe, puterea absolută ucide. Judecătorul în România deţine puterea absolută. Nimeni nu îl controlează, nu îl ia la rost pentru o soluţie proastă, şi niciodată nu răspunde patrimonial. Deci poate să greşească după bunul plac. Aşa se explică şi miile de decizii de la CEDO, în urma cărora statul român plăteşte despăgubiri de zeci de milioane de euro victimelor abuzurilor unor magistraţi, aşa se explică şi nivelul pedepselor din România, de şapte ori mai mari decât în Europa. Singura putere a cărei independenţă este garantată de Constituţie e puterea judecătorească. Puterea legislativă, singura aleasă de popor, este supusă unui control permanent. Al bicameralismului şi al raportului de forţe dintre putere şi opoziţie, al CCR, al preşedintelui ţării, al Avocatului Poporului şi însăşi al poporului, care validează la fiecare patru ani puterea legislativă. Pe judecători nu-i alege nimeni şi nu dau socoteală nimănui. Sunt numiţi şi promovaţi, de multe ori, în baza unor proceduri subiective şi mai puţin transparente.
Pentru victimele „câmpului tactic”, care mai sunt în viaţă, e nevoie de reparaţii. Amnistia şi graţierea reprezintă un act de clemenţă al statului, dar şi un remediu la drama şi umilinţa a mii de români. Ultima lege de amnistie a fost dată de Ceauşescu pe 26 ianuarie 1988! Au trecut 30 de ani de atunci. Avem nevoie de un restart al vieţii sociale, politice şi economice. Avem nevoie să revenim la normalitate. Haideţi să punem capăt acestui război dintre români, haideţi să ne concentrăm pe adevăratele probleme ale României şi ale românilor.
|
