Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Remus Adrian Borza (deputat neafiliat)
Moţiunea de cenzură – cronica unui eşec previzibil

Miercuri, 12 decembrie, parlamentarii din opoziţie vor depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, care va fi dezbătută şi votată la finalul acestei săptămâni. Șansele ca moţiunea sa treacă sunt zero. Deci, mult zgomot pentru nimic.

Se speculează că PSD-ALDE nu ar mai avea majoritate, mai ales în Camera Deputaţilor, după ce săptămâna trecută patru deputaţi de la PSD au migrat spre Pro România. Este vorba despre Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Mihai Popa şi Mihai Mohaci. Coaliţia PSD-ALDE numără azi 244 de mandate, cu 11 peste majoritatea de 233 cu care poate fi demis Guvernul. Cei 30 de parlamentari ai UDMR şi cei 17 ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, în mod tradiţional, votează cu puterea. Deci moţiunea nu are, nici măcar matematic, vreo şansă să treacă. Opoziţia mizează pe faptul că mai mulţi parlamentari PSD, afiliaţi puciştilor, vor vota moţiunea. Acest lucru nu se va întâmpla. E posibil să se hotărască la nivelul grupurilor parlamentare PSD-ALDE ca proprii parlamentari să nu voteze, tocmai pentru a nu avea surprize. Dacă mâine s-ar supune la vot revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, mulţi parlamentari PSD ar vota revocarea. Dar, evident, nu ar vota o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern, riscând astfel să îşi piardă foarte multe privilegii.
Din punctul meu de vedere, mai presus de orgolii şi frustrări, trebuie să prevaleze interesul naţional. Ori interesul naţional cere azi consens şi conlucrare între putere şi opoziţie. Nu contest dreptul opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură, însă momentul ales nu e potrivit. În câteva zile, România va prelua Preşedinţia Consiliul Uniunii Europene. României i se deschide o fereastră de oportunitate unică de care ar trebui să profităm, pentru a ne creşte prestigiul şi favorabilitatea. Din păcate, imaginea ţării noastre este percepută distorsionat de către marile cancelarii, fie că vorbim de Washington, Paris, Londra, Berlin sau Bruxelles. De vină, în primul rând, suntem noi, pentru că nu ştim să ne marketăm, şi prea umblăm cu pâra toată ziua pe la înaltele porţi, prea zugrăvim România în cele mai sumbre culori.
Pe de altă parte, opoziţia nu a prezentat niciun program de guvernare, nicio echipă guvernamentală. Nu e suficient doar să critici, trebuie să oferi şi soluţii viabile. E uşor să dărâmi, dar mai greu e să construieşti. E o vorbă la români: Nu dai pasărea din mână pe cioara de pe gard. Opoziţia trebuie, în primul rând, să se consolideze,sa se recredibilizeze. Să propună proiecte de ţară, strategii de dezvoltare sectorială, şi un plan bine articulat de reformă a statului şi a marilor sisteme publice, de modernizare şi eficientizare a instituţiilor sale. Până atunci, demersul opoziţiei se rezumă la un simplu exerciţiu de imagine.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:36