Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită astazi de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)

Deputatul PSD de Suceava, dr. Maricela Cobuz, a susţinut miercuri, 12 decembrie, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, declaraţia cu tema “Ministerul Sănătăţii este pregătit pentru a prelua mandatul preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene”:

“Politicile adoptate şi realizările Ministerului Sănătăţii din ultima perioadă au arătat că ministrul de resort este pregătit să preia portofoliul de la omologul austriac privind preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Începând cu 1 ianuarie 2019, România va avea responsabilitatea coordonării uneia dintre cele mai importante instituţii, Consiliul UE. În domeniul sănătăţii, Ministerul Sănătăţii este pregătit să acţioneze onest şi neutru pentru dezvoltarea şi consolidarea proiectului european.
Realizările Guvernului în domeniul sănătăţii s-au concentrat pe nevoile pacienţilor, aparatură medicală şi infrastructură, dar şi construirea de politici care să modernizeze sistemul de sănătate.
Pentru a contribui la starea de bine a sănătăţii populaţiei, Ministerul Sănătăţii a introdus anul acesta mai multe molecule de screening pentru cancerul de col uterin, cancerul de sân, diabet zaharat, tuberculoză şi a decis acordarea de pompe de insulină şi a senzorilor de monitorizare continuă a glicemiei copiilor bolnavi de diabet.
În vederea creşterii accesului populaţiei la serviciile de sănătate, precum şi pentru reducerea timpului de diagnostic al pacienţilor, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un număr de 14 echipamente CT şi 24 RMN printr-un contract finanţat cu Banca Mondială în valoare de 19,8 milioane de euro.
Au fost achiziţionate echipamente medicale pentru secţiile de Chirurgie Generală şi Marii Arşi şi pentru 102 spitale, sisteme de telemedicină pentru UPU. De asemenea, s-au achiziţionat 8 unităţi mobile complet utilate şi dotate pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin şi a fost aprobat de către Guvern un proiect care are în vedere achiziţionarea a 1.200 de noi ambulanţe.
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiectul de reorganizare al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi Legea Transplantului.
S-a pus în dezbatere construirea unei bănci naţionale de sânge şi construirea unui centru de transfuzii pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, iar până la finalul anului va fi depusă la Comisia Europeană cererea de finanţare pentru primele trei spitale regionale (Iaşi, Cluj, Craiova).
Creşterea salarială în domeniul sănătăţii a scăzut exodul medicilor, iar numărul locurilor la rezidenţiat a crescut. Anul acesta la concursul de rezidenţiat s-au înscris 8.419 de candidaţi pentru 5.415 locuri disponibile faţă de doar 4000 de locuri care au fost disponibile pentru anul 2016-2017.
România are o responsabilitate deplină pe care trebuie să o îndeplinească odată cu preluarea portofoliului privind preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi este pregătită să gestioneze problemele UE.”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:18