|
primită de la domnul deputat Dănuţ Bica (Grupul parlamentar al PNL)
Dănuţ Bica, deputat PNL, făcând bilanţul Guvernului Dăncilă la finalul unui an de activitate, consideră că prestaţia acestuia nu poate fi caracterizată decât ca una dezastruoasă
Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, le reproşează liderilor coaliţiei PSD-ALDE că acordă, în continuare, credit total doamnei Viorica Dăncilă, premierul care, tocmai în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, s-a aflat în fruntea celui mai incompetent Guvern pe care l-a avut ţara noastră de la constituirea statului modern român şi până astăzi:
,,În anul 2017, liderii PSD şi ALDE ne obişnuiseră ca, o dată la şase luni, prin intermediul domnului Darius Vâlcov, să facă evaluări ale modului în care şi-au îndeplinit atribuţiile membrii Guvernului. Drept urmare, unul câte unul, doi prim-miniştrii şi un mare număr de miniştrii au fost remaniaţi de către propria coaliţie sub motivul nerealizării promisiunilor asumate prin programele de guvernare.
Nu ştim ce s-a întâmplat în anul 2018! Ori Darius Vâlcov a fost trimis în şomaj, ori Liviu Dragnea a aruncat la coşul de gunoi programul de guvernare, după ce l-a tot prezentat triumfal prin studiourile de televiziune prietene. Când fac această afirmaţie, mă gândesc la faptul că astăzi, când este mai clar ca niciodată că punerea în practică a programului de guvernare a eşuat aproape în totalitate, liderii coaliţiei PSD-ALDE nu mai sunt interesaţi deloc de realizarea evaluărilor şi de luarea măsurilor ce se impun. Este drept că au fost eliminaţi câţiva miniştrii şi s-a propus rotirea altora, dar este de neînţeles cum de i se acordă în continuare credit total doamnei Viorica Vasilica Dăncilă, premierul care, tocmai în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, s-a aflat în fruntea celui mai incompetent Guvern pe care l-a avut ţara noastră de la constituirea statului modern român şi până astăzi.
Dacă domnii Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov sunt prea ocupaţi cu redactarea ordonanţelor de urgenţă pentru graţierea infractorilor şi amnistierea corupţilor sau cu orchestrarea atacurilor la adresa preşedintelui Iohannis şi nu mai au timp să evalueze realizările Guvernului de paie ai căror conducători reali sunt, noi, membrii Parlamentului României, avem obligaţia să constatăm că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână, în continuare, pe mâna acestei guvernări dezastruoase şi să acţionăm în consecinţă.”
Deputatul Dănuţ Bica consideră că motivele pentru care Guvernul Dăncilă trebuie demis sunt numeroase şi extrem de grave şi le solicită tuturor parlamentarilor responsabili ca joi să voteze pentru moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie:
,,În câteva zile se va încheia anul 2018, anul aniversării Centenarului Marii Uniri, şi vom rămâne tot cu peste 4000 de şcoli fără apă curentă, cu toalete în afara clădirilor, fără autorizaţii sanitare de funcţionare şi fără avize ISU. Au fost promise 2500 de şcoli şi grădiniţe noi şi s-au construit doar două şcoli. S-a promis generalizarea programului ,,After-school” şi implementarea programului ,,Masa la şcoală”, dar puterea a respins orice iniţiativă legislativă în acest sens. Învăţământul românesc înseamnă, în continuare, manuale proaste, pline de greşeli, profesori slab plătiţi şi abandon şcolar în creştere.
Intrăm în noul an tot cu spitale în care mişună gândacii, în care pacientul vine cu medicamentele de acasă în buzunar, în care bolnavii dorm şi câte doi într-un pat, ca în vremurile de război. Și din promisiunea realizării celor 8 spitale regionale de mare capacitate şi a unui spital metropolitan s-a ales praful, deşi banii europeni erau pregătiţi, amplasamentele definite, iar constructorii aşteptau să înceapă lucrările.
Sub guvernarea PSD-ALDE, România înregistrează cel mai mare deficit de infrastructură de transport din Uniunea Europeană, fie că vorbim despre autostrăzi şi drumuri rapide, fie despre căi ferate de mare viteză sau aeroporturi moderne. Este uimitor faptul că oamenii lui Dragnea au ajuns să se laude cu inaugurarea în acest an a 3 km de autostradă la intrarea în Bucureşti, începuţi în urmă cu 10 ani. Unde sunt autostrăzile şi căile ferate care, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, ar fi trebuit să lege între ele provinciile istorice Muntenia, Transilvania şi Moldova? Parcă în ciuda interesului naţional, acest Guvern a îngropat proiectele Autostrăzii Piteşti-Sibiu şi Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, a abandonat realizarea Autostrăzii Comarnic-Braşov şi nu a reuşit nici măcar să finalizeze tronsoanele de autostradă începute pe vremea Guvernului Boc.
Incompetenţa, reaua voinţă sau prostia sau poate toate la un loc s-ar regăsi între rezultatele unei evaluări corecte a Guvernului Dăncilă. Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov au evitat o asemenea evaluare, pentru că ştiu care vor fi concluziile acesteia: un Guvern care ne-a dus înapoi în timp, în loc să profite de situaţia economică favorabilă şi să ne apropie mai mult de standardele de viaţă occidentale.
Este de datoria noastră, a parlamentarilor responsabili, să înţelegem că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână în continuare pe mâna acestei guvernări iresponsabile, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională şi să dăm joi un vot pentru moţiunea de cenzură. Trebuie să înţelegem că nu este un vot pentru iniţiatori sau pentru culorile politice, să punem interesele cetăţenilor înaintea obligaţiilor de partid şi să votăm pentru România! Orice zi în plus cu Dragnea prim-ministru din umbră ne îndreaptă spre sărăcie şi înapoiere şi ne scoate de pe harta Europei. Votaţi pentru ca România, care va prelua la 1 ianuarie 2019 Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, să fie condusă de un Guvern de care să nu ne fie ruşine!”
|