|
primit de la Grupul parlamentar al PSD
Noua Lege a pensiilor, elaborată de Guvern şi susţinută de Grupul parlamentar al PSD, a fost adoptată, miercuri, 19 decembrie, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii elimină inechităţile dintre beneficiarii sistemului de pensii din România, respectiv atât între genuri cât şi pentru fiecare tip de gen, precum şi dintre categorii de persoane care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii de muncă şi cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionării. Totodată, prin acest proiect este definit pensionarul ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Conform noii legi, sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază: principiul unicităţii, principiul obligativităţii, principiul contributivităţii, principiul egalităţii, principiul repartiţiei, principiul solidarităţii sociale, principiul autonomiei, principiul imprescriptibilităţii, principiul incesibilităţii şi principiul disponibilităţii. De asemenea, legea redefineşte termenul de pensionar, acesta fiind “persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare”.
“Proiectul a fost elaborat ca urmare a unei analize riguroase a cadrului actual de reglementare, fiind, pentru prima dată, rezultatul unui proces larg de consultare a organizaţiilor de pensionari. Un aspect esenţial avut în vedere de Guvern vizează creşterea nivelului de trai al pensionarilor”, a declarat, în cadrul dezbaterilor în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, subliniind că noua lege răspunde mai bine provocărilor prezente şi viitoare ale societăţii.
De asemenea, fostul ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, deputatul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că Legislativul se află în faţa celui mai important proiect de lege din anul 2018, act normativ pentru care s-a lucrat temeinic şi care priveşte nu doar peste 5 milioane de pensionari, dar şi generaţiile următoare. “Punctul de pensie se dublează în interiorul mandatului nostru, deci nu după 2021, aşa cum s-a repetat în spaţiul public. Pornim de la 871 de lei punctul de pensie în anul 2016, în prezent este 1.100 de lei, anul viitor va fi 1.265 de lei, iar în 2020, deci în interiorul mandatului nostru, va fi 1.775 de lei. Desigur, la acestea se adaugă că, în anul 2021, mai este o creştere a punctului de pensie, dar se câştigă atât din noua formulă de calcul, cât şi din recunoaşterea unor drepturi de natură salarială, cum ar fi acordul global sau al treisprezecelea salariu, care până acum nu erau luate în calcul”, a subliniat deputatul social-democrat Lia Olguţa Vasilescu, enumerând noile beneficii pe care le aduce Legea pensiilor, între care se află redefinirea gradelor de invaliditate, astfel încât să se poată cumula pensia de invaliditate cu alte venituri, posibilitatea de a opta pentru pensia care este mai avantajoasă, dreptul soţului supravieţuitor de a beneficia de 50% din pensia soţului decedat, însă şi posibilitatea de a-şi păstra propria pensie cumulând 25% din pensia soţului decedat, precum şi multe alte noutăţi care vin în sprijinul pensionarilor. “Nu va putea să mai existe pensie recalculată care să scadă, este prevăzut acest lucru în lege”, a dat asigurări fostul ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu.
Noua lege a pensiilor este în acord cu Programul de Guvernare al PSD şi o împlinire a măsurilor luate de social-democraţi de-a lungul anilor pentru a îndrepta politica dezastruoasă dusă de politicienii români de dreapta, când, aflându-se la Guvernare, în anul 2010, au adus persoanele vârstnice în situaţii disperate, tăind pensiile.
|