|
primită de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Culturii Naţionale nu înseamnă doar Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naţionale ne prilejuieşte, an de an, nu doar onorarea operei şi memoriei poetului naţional, Mihai Eminescu, dar şi întâlnirea cu unul dintre simbolurile de frunte ale neputinţei. România ocupă un loc dezonorant în raport cu investiţiile în infrastructura culturală şi consumul cultural în general. De la an la an, pare că rămânem cantonaţi într-o retorică goală despre valorile noastre, iar cultura vie este ignorată sau, la propriu, sufocată, printr-o taxare complicată a drepturilor de proprietate intelectuală.
Suntem codaşi şi în ceea ce priveşte reala protejare a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, acolo unde mai degrabă asociaţiile profesionale recunoscute şi conducerile acestora profită de pe urma banilor colectaţi decât producătorii de bunuri culturale, artiştii. Nici Ministerul Educaţiei şi nici Ministerul Culturii nu contribuie aproape deloc la stimularea interesului pentru lectură sau spectacole de teatru, operă, concerte ale filarmonicilor, ci au „înţepenit“ într-o birocraţie care fluieră a pagubă.
Iaşul, ca să luăm un exemplu reprezentativ, cu toată mândria sa de a purta titlul de „capitală culturală a României“, este lipsit de o sală adecvată pentru concerte destinată Filarmonicii sale de renume. Deşi se discută de ani de zile despre o sală multifuncţională de spectacole care să poată primi cel puţin 3000 de spectatori, deocamdată planul pare o himeră bună de înfăptuit pentru un alt secol. Opera Naţională şi Teatrul Naţional împart aceeaşi clădire, fără o perspectivă reală de a avea un nou sediu pentru Operă, privându-le astfel de posibilitatea de a susţine fiecare un număr optim de reprezentaţii şi a mulţumi un public tot mai numeros.
La Ministerul Culturii îl avem acum pe domnul Breaz, al patrulea ocupant al fotoliului în doar doi ani de guvernare PSD-ALDE. La Ministerul Educaţiei s-a întors a patra oară Ecaterina Andronescu. Slabe şanse să vedem vreun plan concret, vreun program naţional coerent menit a creşte consumul cultural. Până atunci, vor mai veni Zile ale Culturii Naţionale şi vom asculta aceleaşi discursuri rostite în gol şi fără credinţă despre unicitatea şi perenitatea moştenirii noastre culturale.
Și nici un cuvânt despre viitor.
|
