|
primit de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Florin Iordache (Grupul parlamentar al PSD)
Având în vedere solicitarea opoziţiei de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor, precum şi faptul că atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor mi-au fost delegate a fi exercitate în perioada vacanţei parlamentare din luna ianuarie 2019, fac următoarele precizări:
Reprezentanţii opoziţiei din Camera Deputaţilor demonstrează încă o dată că sunt preocupaţi mai mult de sporirea imaginii publice decât de realizarea de lucruri concrete, bazate pe respectarea prevederilor regulamentare şi constituţionale. Mai mult, aceştia dovedesc necunoaşterea parcursului legislativ necesar pentru adoptarea legilor. Astfel, este solicitată convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea şi adoptarea unor iniţiative legislative care sunt de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, Senatul fiind primă Cameră sesizată.
Pentru a putea fi puse în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca şi Cameră decizională, proiectele solicitate şi care se dezbat pe Camere separate, conform principiului bicameralismului, trebuie să parcurgă următoarele etape: prezentarea în Biroul Permanent al Senatului (primă Cameră), dezbaterea în comisiile de specialitate ale Senatului, dezbaterea şi votul în plenul Senatului, condiţii care nu au putut fi îndeplinite întrucât proiectele la care se face referire au fost înregistrate în ultimele zile ale anului precedent sau în timpul vacanţei parlamentare.
Având în vedere cele de mai sus, ne aflăm în imposibilitatea de a da curs solicitării opoziţiei de convocare a unei sesiuni extraordinare.
|