|
primit de la doamna deputat Antoneta Ioniţă (Grupul parlamentar al PNL)
Solicit Guvernului o finanţare corespunzătoare
a medicinii de familie!
Asistenţa medicală primară, de care beneficiază cei mai mulţi pacienţi, rămâne subfinanţată de la un an la altul, atrage atenţia deputatul PNL Antoneta Ioniţă, de profesie medic, care spune că actualii guvernanţi refuză să înţeleagă că alocările pentru medicina de familie sunt o investiţie şi nu o cheltuială.
În opinia sa, în momentul actual, cele peste 11.000 de cabinete ale medicilor de familie primesc fonduri insuficiente, aspect recunoscut chiar de Ministerul Sănătăţii. În plus, veniturile personalului medical din asistenţa primară sunt mult mai mici decât cele ale medicilor şi asistenţilor care lucrează în spitale sau în alte segmente ale sistemului public de sănătate, ceea ce înseamnă o inechitate şi o discriminare.
”Acum, la începutul anului, fără a avea încă un buget aprobat, solicit actualilor guvernanţi să înţeleagă că una dintre priorităţile politicii de sănătate trebuie să o reprezinte finanţarea corespunzătoare a medicinii de familie. Ne confruntăm cu o subfinanţare cronică, care s-a adâncit şi mai mult după aplicarea legii salarizării. Situaţia persistă de ani buni, este recunoscută chiar în Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, însă măsuri în această privinţă nu au fost luate, ceea ce a dus la o scădere a numărului de medici, raportat la 100.000 de locuitori. Pentru că unul dintre primele efecte a fost că medicina de familie a devenit neatractivă pentru tinerii specialişti, care au preferat să nu intre în sistem. Cei care au de suferit sunt pacienţii, mai ales cei din mediul rural, care nu mai beneficiază de asistenţă medicală”, atrage atenţia deputatul Antoneta Ioniţă.
Studiile realizate de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie arată că, pentru o funcţionare corectă a sistemului, ar fi necesară alocarea unui procent de minimum 9% din Fondul Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. În prezent, în România, procentul alocat medicinii de familie nu depăşeşte 6% din totalul fondurilor alocate sănătăţii, şi reprezintă mai puţin de jumătate faţă de media europeană de 13%. Chiar şi în aceste condiţii, suma ar permite doar funcţionarea cabinetelor medicale, fără dotarea suplimentară cu aparatură, renovări şi alte investiţii.
”Ținând cont de aceste evidenţe care nu pot fi negate, propun ca medicina de familie să fie tratată cu aceeaşi unitate de măsură ca şi restul sistemului medical public”, a mai spus deputatul Ioniţă, care va depune un amendament la proiectul de buget, prin care va solicita ca minimum 9% din totalul fondurilor alocate sănătăţii să fie direcţionate către medicina de familie.
|