|
primită de la doamna deputat Florica Cherecheş (Grupul parlamentar al PNL)
Pentru Guvernul PSD-ALDE, educaţia este prioritate naţională doar în declaraţii
La începutul fiecărui an, aştept cu speranţă ca legea educaţiei naţionale să fie respectată prin alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. Din păcate, de fiecare dată constat cu dezamăgire că pentru PSD, educaţia este o prioritate doar pe hârtie, realitatea fiind că şi în acest an suntem departe de a avea o finanţare demnă pentru un stat membru UE.
Educaţia primeşte anul acesta 33 miliarde de lei, cu 9,8 miliarde de lei mai mult decât în 2018, din care 5 miliarde lei vor merge către salarii. Asta înseamnă 3,02 % din PIB şi o creştere cu 46,7 % a sumei de anul trecut, după cum declară triumfalist PSD-ul. Suntem departe de a fi optimişti, pentru că în 2018, bugetul aprobat a fost de 2,98%, iar cel realizat, de 2,21 %, iar creşterea de 46,7 % se raportează la bugetul realizat. Creşterea faţă de bugetul prognozat anul trecut, este de doar 0,04%!
Din totalul de 33 de miliarde nu mai puţin de 21,5 miliarde sunt cheltuieli cu salariile personalului. Ne-am aştepta ca restul banilor să fie utilizaţi pentru a contribui la rezolvarea celor două mari probleme ale educaţiei din România: abandonul şcolar şi analfabetismul funcţional.
Nici vorbă! Dimpotrivă, 2,5 miliarde lei se folosesc pentru achiziţia de tablete şi table inteligente, ca şi cum nevoile de bază ale învăţământului ar fi fost deja rezolvate şi ne permitem să trecem la următorul nivel, demn de secolul XXI în care trăim. Programul „Masă la şcoală”, susţinut de PNL, a dus la reducerea abandonului şcolar de la 6,1% la 1,3% în unităţile în care s-a implementat, dar Guvernul îl tot pilotează de 3 ani în aceleaşi 50 de unităţi şcolare, deşi recunoaşte impactul pozitiv al acestuia. Un calcul simplu arată că, banii utilizaţi pentru achiziţia de tablete şi table, ar putea finanţa implementarea programului „Masă la şcoală” în aproximativ 2.500 de unităţi şcolare.
Elevii din România au nevoie să înveţe în şcoli în care să se simtă în siguranţă, să aibă asigurate condiţii igienico-sanitare corespunzătoare în şcolile care să primească autorizaţie de funcţionare. Au nevoie de laboratoare şi ateliere moderne, manuale fără greşeli şi livrate la timp, profesori bine pregătiţi, motivaţi şi plătiţi după valoarea muncii depuse şi consilieri care să-i ajute să-şi valorifice la maxim potenţialul.
Toate acestea nu se pot realiza cu un procent de 3% din PIB, care nici măcar nu e gândit să acopere toate aceste nevoi menţionate mai sus. Între timp, Bulgaria alocă 4,1 %, Finlanda 6,8%, Danemarca 8,7% iar Suedia 7% din PIB. Acestea sunt ţări care fac din educaţie cu adevărat o prioritate naţională!
Analizând propunerile bugetului educaţiei pentru acest an, remarcăm nu doar evidenta subfinanţare, dar şi risipirea puţinilor bani alocaţi, pe programe care nu vin în întâmpinarea problemelor reale din sistem. Remarcăm de asemenea lipsa de viziune şi lipsa oricărei intenţii de a realiza corelarea dintre oferta educaţională şi cererea de pe piaţa muncii.
De aceea, solicit tuturor parlamentarilor să susţină amendamentele prin care Partidul Naţional Liberal va cere completarea bugetului pentru a răspunde nevoilor de bază enumerate mai sus!
|